Câte păsări poţi creşte într-o curte. La ce distanţă de vecini trebuie ţinute, se dau amenzi mari!

Un cetățean din Oradea s-a trezit cu o sancțiune din partea Poliției Locale pentru că avea în curte mai mult de 30 de găini, depășind limita permisă de regulamentul local.

Un locuitor din Oradea, amendat pentru că avea prea multe găini
Oamenii care stau la curte obișnuiesc să crească animale, printre cele mai des întâlnite numărându-se găinile. Cu toate acestea, puțini se gândesc că, din punct de vedere legal, există un număr maxim de animale pe care românii îl pot avea în curte.

Un exemplu în acest sens este un bărbat din Oradea care s-a trezit peste noapte cu o amendă. Asta, din cauza faptului că avea în curte peste 30 de găini, peste limita permisă de regulamentul local.

Bărbatul a fost sancționat cu avertisment în luna iulie a anului 2021, pe baza unei Hotărâri a Consiliului Local din Oradea, ce stabilește reguli stricte pentru creșterea animalelor și păsărilor în gospodării. Potrivit regulamentului, cetățenii pot avea în curți maximum 5 animale de fermă sau 10 păsări, iar adăposturile trebuie să fie amplasate la cel puțin 10 metri de cea mai apropiată locuință învecinată. Bărbatul a respins decizia în instanță, argumentând că amplasarea adăpostului respectă distanța minimă de cea mai apropiată locuință. De asemenea, acesta a menționat că regulamentul face referire doar la distanța față de locuințe, nu la limita de proprietate.

Bărbatul a invocat în apărarea sa o hotărâre precedentă instanței, care îi fusese favorabilă într-un caz asemănător, în care o sancțiune de același tip fusese anulată. Astfel, Tribunalul Bihor a decis anularea sancțiunii, argumentând că Poliția Locală a interpretat greșit regulamentul. Orădeanul a demonstrat că „textul legal face expres trimitere la modalitatea de amplasare și exploatare a adăposturilor pentru păsări în curțile persoanelor particulare, impunând o distanță minimă de 10 m față de cea mai apropiată locuință învecinată şi nu fată de limita de proprietate”.

„Nu se poate admite că printr-o simplă paranteză care cuprinde o enumerare, textul parantezei fiind lipsit de subiect și predicat, să se instituie Ia nivelul întregului oraș interdicția de a crește în curtea proprie 15 găini. Dacă legiuitorul urmărea un atare rezultat, această interdicție s-ar fi regăsit explicit reglementată în cuprinsul regulamentului, cel puțin printr-o frază cu subiect și predicat și nu printr-o paranteză interpretabilă. Nu se poate pune semnul egal între o proprietate de 6.000 m2 aflată în cartier de case și zonă de livezi, cum este proprietatea mea, și o proprietate de 500 de m2 aflată în centrul orașului unde o astfel de interdicție ar face sens”, a mai spus acesta.

Leave a Comment