A fost idolul unei generații în rolul legendar al lui State Potcovaru, însă astăzi Gheorghe Visu lasă deoparte aura celebrității pentru a vorbi cu sinceritate despre temerile care îl însoțesc. Într-un interviu profund și emoționant acordat Nicoletei Luciu, fosta sa colegă de platou, actorul își deschide sufletul și face lumină asupra fragilității umane care se ascunde dincolo de succesul de pe scenă și de pe ecran.
Gheorghe Visu, un nume emblematic pentru cinematografia și teatrul românesc, a vorbit despre lupta interioară cu faima, despre pierderile invizibile din spatele notorietății și despre frica de necunoscut care devine tot mai prezentă odată cu trecerea anilor. Ajuns la o etapă de maturitate și reflecție, artistul mărturisește că în perioada de glorie a fost însoțit de un sentiment subtil de aroganță, amplificat de succesul copleșitor. „Cred că termenul care m-a definit dintotdeauna este ‘special’. Așa am fost perceput încă de la începuturile mele. Am simțit mereu că trebuie să fiu altfel, să fac altfel”, spune actorul.
Rememorând începuturile sale în televiziune, Gheorghe Visu povestește cu nostalgie și umor cum, chiar în ziua în care și-a făcut buletinul, a filmat prima sa apariție TV în direct – pe vremea când nu existau înregistrări. „Eram cu mâna în gips, dar trebuia să joc. Nu existau duble. Totul se întâmpla pe viu. O experiență intensă și de neuitat.”
În ciuda succesului incontestabil, cea mai mare teamă a actorului rămâne moartea. „Probabil că asta este: îmi este frică de moarte. Nu m-a speriat niciodată succesul, dar după ce a trecut, am început să simt un gol. E o frică pe care o port în mine și care mă face să aleg mai atent fiecare drum pe care îl apuc de acum înainte”, recunoaște el, cu o sinceritate dezarmantă.
Actorul își amintește și un episod care l-a marcat în perioada în care era la apogeul carierei: „Umblam cu costumul roșu al lui State Potcovaru și spuneam cu aroganță că toți mă privesc pe stradă. Cineva mi-a răspuns: ‘Te privesc pentru că porți roșu’. Atunci am realizat că faima e trecătoare, iar oamenii nu știu toate celelalte lucruri pe care le-am făcut. Nu știau că am jucat și în ‘Iubire ca-n filme’ sau în atâtea piese de teatru.”
Această confesiune vine ca un apel la autenticitate, într-o societate obsedată de imagine. Gheorghe Visu arată că adevărata forță a unui artist nu stă doar în aplauzele publicului, ci și în curajul de a-și asuma propriile temeri, slăbiciuni și lecții de viață. A fi vulnerabil nu înseamnă a fi slab, ci profund uman – iar Gheorghe Visu ne oferă, din nou, o interpretare memorabilă: cea a unui om sincer cu sine însuși.
