Ce nu s-a observat la concertul Andrei de la Wembley Arena. Familia Măruță s-a bucurat de atenția publicului la Londra.

În weekend, Andra a susținut un concert fabulos pe Wembley Arena, evenimentul fiind sold-out, sala fiind luată cu asalt de români. Însă, toată familia a fost ocupată deoarece Eva și-a prezentat filmul, iar David și-a sărbătorit ziua de naștere. În ceea ce-l privește pe Cătălin Măruță, acesta a fost organizator și bodyguard pentru întreaga familie.

Weekend plin pentru familia Măruță, în afara țării. Andra și Cătălin Măruță și-au luat copiii și au zburat spre Londra, unde fiecare dintre ei a avut ceva de făcut sau de sărbătorit. Încă de la aeroport, familia Măruță a fost asaltată de câțiva fani români, stabiliți la Londra.

Încă se vorbește despre concertul Andrei, de la Londra, iar rețelele sociale s-au umplut de filmulețe de pe Wembley Arena, locul în care peste 12.000 de români s-au adunat să o asculte pe artista noastră.

Însă, nu doar Andra a fost ocupată în weekend, ci toată familia ei. Sâmbătă, 16 martie, au avut loc două proiecții ale filmului „Tati Part-Time”, la Londra, unde Eva Măruță a fost vedeta. A dat autografe, a urcat pe scenă, a făcut poze cu fanii și, evident, o baie de mulțime.

Duminică, 17 martie, Andra a reușit să adune 12.500 de oameni la concertul ei de pe OVO Wembley Arena, practic să umple toate locurile disponibile pe care le are celebra sală de evenimente, a doua ca mărime, din Londra.

„Vă mulțumesc din suflet tuturor celor peste 12.500 de români care ați venit să mă susțineți pe Wembley Arena, la spectacolul Traditional 2! Sunt profund recunoscătoare pentru sprijinul vostru și pentru că ați făcut acest moment de neuitat posibil!”, a scris Andra, în dreptul unui filmuleț de la concert.

Românii stabiliți în Anglia s-au adunat într-un număr impresionant pentru a o vedea pe Andra și pe invitații ei – frații Advahov, Zdob și Zdub, Vlăduța Lupău, Maria Dragomiroiu, Cornelia și Lupu Rednic etc.

În timpul concertului de patru ore, solista a fost păzită ca un șef de stat, căci nu mai puțin de 60 de bodyguarzi s-au ocupat să-i asigure protecție și siguranță. Florin Lazăr, de la Enjoy Events, s-a ocupat de organizarea evenimentului, iar John Smith a fost coordonatorul echipei de securitate.

David Măruță, aniversare la Londra
Plecarea în Marea Britanie a coincis și cu ziua de naștere a lui David Măruță. Născut pe 16 martie, primul copil al soților Măruță a împlinit 13 ani și a fost sărbotorit și pe Instagram, cu urări de la soră și de la părinți.

„La mulți ani, David! Ce repede au trecut 13 ani! Sunt mândru să fiu părintele tău si sper ca fiecare zi să-ți aducă bucurii și împliniri! Te iubesc enorm!”, i-a scris Cătălin Măruță.

„La mulți ani, iubirea mea! Astăzi este o zi specială și vreau să știi că sunt cea mai fericită mamă din lume pentru că te văd crescând și devenind un adolescent în toată regula. Îți doresc să fii mereu înconjurat de iubire și să zâmbești în fiecare zi. Te iubesc din suflet și pentru totdeauna!”, i-a scris și Andra.