HomeStiriCe veste crucială a primit Rodica Stănoiu chiar în ziua în care...

Ce veste crucială a primit Rodica Stănoiu chiar în ziua în care s-a stins din viață. Decizia a fost luată prea târziu!

-

Împreună cu mai mulți foști parlamentari, Rodica Stănoiu a deschis un proces împotriva Camerei Deputaților și a Senatului, contestând decizia de sistare a indemnizației pentru limită de vârstă. Aceștia au susținut că, odată cu încheierea mandatelor și îndeplinirea condițiilor legale de pensionare, aveau dreptul la plata acestei indemnizații, iar ordinul prin care s-a dispus încetarea ei a fost emis fără un temei juridic solid. În acțiunea depusă, reclamanții au invocat încălcarea dreptului de proprietate, dar și a principiului egalității de tratament.

Ironia sorții face ca verdictul instanței să fi fost pronunțat chiar în data de 3 decembrie, ziua în care Rodica Stănoiu s-a stins din viață. Judecătorii le-au dat dreptate reclamanților și au decis reluarea plății indemnizației pentru perioada în care aceasta fusese suspendată.

Hotărârea instanței prevede:
„Obligă pârâții să plătească reclamanților indemnizația pentru limită de vârstă cuvenită, începând cu data de 01.07.2023 până la data de 11.12.2023, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și cu dobânda legală aferentă, de la data de 01.07.2023 până la data plății efective.”

Potrivit informațiilor obținute de CANCAN.RO, suma care i-ar reveni Rodicăi Stănoiu este estimată la aproximativ 50.000 de lei. Acești bani vor intra, cel mai probabil, în masa succesorală și ar urma să ajungă la moștenitori. Sursele citate susțin că iubitul fostei ministre a început deja demersurile pentru succesiune, în condițiile în care averea acesteia ar include proprietăți imobiliare, autoturisme și conturi bancare consistente.

La doar o săptămână de la deces, paparazzi CANCAN.RO l-au surprins pe acesta la notar, cu un dosar voluminos, semn că procedurile legale privind moștenirea sunt deja în desfășurare.

Între timp, cazul Rodicăi Stănoiu a căpătat și o dimensiune penală. Procurorii au deschis un dosar de moarte suspectă, după ce mai multe persoane apropiate au reclamat faptul că fosta ministră a fost înhumată fără efectuarea unei autopsii, deși ar fi prezentat leziuni pe corp și ar fi ajuns de mai multe ori la spital înainte de deces.

Aceste suspiciuni i-au determinat pe anchetatori să dispună deshumarea trupului neînsuflețit. Medicii legiști au efectuat necropsia, iar surse judiciare au declarat că primele concluzii sunt clare: nu au fost identificate urme de violență, a fost exclusă inclusiv varianta strangulării, iar cauza decesului a fost un stop cardiac.

Totuși, ancheta nu este încă închisă. Specialiștii nu au stabilit, deocamdată, ce anume a declanșat stopul cardiac, iar răspunsul final este așteptat din rezultatele analizelor toxicologice. Aceste probe au fost prelevate ulterior, iar rezultatele ar putea întârzia până la o lună. Până atunci, dosarul rămâne deschis, iar cazul Rodicăi Stănoiu continuă să fie învăluit de controverse și suspans.

Recomandate

Ultimele postări