Presată de FMI (Fondul Monetar Internațional), țara noastră părea să se îndrepte către un blocaj financiar și încetarea plăților, fiind forțată să-și vândă resursele naturale, similar cu ceea ce s-a întâmplat 25 de ani mai târziu.
Totuși, Nicolae Ceaușescu a reușit să-i surprindă pe cei de la FMI, luând decizia neașteptată, după 1985, de a achita toate datoriile externe înainte de termen. Acest gest a împiedicat România să cadă în capcana tranzacțiilor bursiere întinsă de FMI și să-și valorifice activele pe bursele internaționale.
În martie 1989, Ceaușescu reușise să ramburseze integral datoriile, însă acest lucru a implicat mari sacrificii din partea populației. În plus, în băncile românești, țara mai deținea un surplus de 3,7 miliarde de dolari SUA și avea creanțe în valoare de 7-8 miliarde de dolari SUA.
Această sumă ar fi fost completată de exporturile din 1989, care au însumat 6 miliarde de dolari SUA. Cu toate acestea, arhivele oficiale, manipulate în cei 24 de ani de la revoluție, nu pot justifica decât existența a 2 miliarde de dolari SUA. Există indicii că în noaptea de 14/15 decembrie 1989, un avion Il-18 a decolat de la flotila prezidențială de la Otopeni și a efectuat un transport special către Teheran.
Se spune că avionul ar fi transportat lingouri de aur în valoare de 24 de tone. Într-adevăr, avionul apare în registrele de evidență aeriană ca întorcându-se gol din Iran, pe 4 ianuarie 1990. Ceaușescu descoperise încă din 1987 că România dispunea de toate „comorile” necesare pentru a nu mai depinde niciodată de FMI și chiar mai mult, putea deveni o competiție pentru acest organism.
Un prim pas în această direcție a fost asocierea cu China, Iranul și Libia într-o bancă care să acorde împrumuturi cu dobânzi reduse destinate țărilor în curs de dezvoltare. Această strategie ar fi putut oferi României independență financiară și autonomie în gestionarea resurselor sale.