Într-un interviu exclusiv acordat pentru FANATIK, Dana Roba a oferit detalii despre procesul pe care îl are cu Daniel Balaciu, individul care ar fi încercat să o ucidă. Confruntarea cu acesta în instanță a fost nu doar șocantă, ci și extrem de dificilă pentru vedeta care și-a văzut viața amenințată de propriul soț.
Dana Roba a fost prezentă în sala de judecată în cadrul procesului în care soțul său a fost judecat pentru tentativă de omor. Experiența din sala de judecată a fost una amară pentru Dana, mai ales că Daniel Balaciu a încercat să reînvie sentimente care, în mod evident, nu mai există de mult.
“Martorii au fost audiați, printre aceștia fiind și Lidia, sora mea, și cumnata mea. Acum aștept începerea procesului de divorț. Avocatul meu mi-a spus că vor mai fi vreo trei ședințe și că va fi condamnat. Sper să se rezolve până în luna iunie cu el.
În sala de judecată, îmi făcea semne spre verighetă, mă întreba unde este verigheta. Se comporta ca un nebun. A insistat să vadă verigheta atunci când au fost prezentate probele, printre care și pozele mele pline de sânge, din momentul în care am fost găsită în pat. I-am spus că mi-au mărit-o pentru a i-o arăta și atunci s-a schimbat la față și nu m-a mai întrebat de verighetă”, a dezvăluit Dana Roba, în exclusivitate pentru FANATIK.
În plus, Dana a remarcat schimbările fizice radicale prin care a trecut soțul ei în perioada detenției. Cu toate acestea, cea mai mare indignare a fost provocată de comportamentul avocatului lui Daniel Balaciu, care, în fața magistraților, a încercat să sugereze că Dana a profitat de notorietatea dobândită în urma incidentului pentru a obține beneficii financiare.
“Arată îngrozitor, parcă ar avea 100 de ani. În închisoare a îmbătrânit mult, e complet schimbat. Așteaptă verdictul, nimic altceva. Dar interesant este comportamentul avocatului lui, care le-a pus martorilor întrebări despre câți bani fac eu acum, de ce am o mașină nouă…
Dar mașina nu este a mea, ci a surorii mele. Ea a fost cea care a cumpărat-o. Nu am atins niciun ban din donații, aceștia vor fi folosiți pentru o intervenție chirurgicală în Turcia, pentru a-mi reface scalpul. Nu vreau să fiu din nou tunsă chel, atât eu, cât și fetele mele am suferit prea mult după acel incident. Sper ca medicii de acolo să nu îmi rade tot părul în timpul operației”, a continuat Dana Roba.
În timp ce așteaptă condamnarea lui Daniel Balaciu, Dana Roba își dorește în primul rând să fie eliberată de povara unui mariaj toxic și să obțină custodia totală asupra fetelor sale. Pentru ea, ideea de a cere acordul soțului, care a încercat să o ucidă, pentru fiecare decizie referitoare la fete este inconceputibilă.
“După ce va fi condamnat, sper să pot divorța mai repede. Avocatul meu spune că am toate șansele să obțin custodia totală. Copiii vor fi supuși unei evaluări psihologice. Dar nu îmi doresc ca nimeni să treacă prin ceea ce am trecut eu. Fetița mea cea mică îmi spune că îi mulțumește lui Dumnezeu că am scăpat cu viață, altfel ajungeau pe străzi”, a mai adăugat Dana Roba.