**David Pușcaș face primii pași în muzică, cu sprijinul producătorului DeSanto**
David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel, își surprinde din nou urmăritorii. Tânărul a ales să exploreze domeniul muzical și a înregistrat recent prima sa piesă, având parte de susținerea producătorului DeSanto.
În ultima perioadă, David a declarat că vrea să devină independent și să descopere care este direcția profesională în care se regăsește cel mai bine. Noul său proiect muzical marchează un pas important în această direcție.
„Cred că orice om poate avea talent artistic, dacă este ghidat și lucrat corespunzător. De aici încolo e treaba mea să îl ajut să se exprime prin muzică”, a declarat DeSanto într-o emisiune TV.
**O căutare personală: mama biologică**
Pe lângă începuturile din muzică, David Pușcaș continuă un demers mai personal. Tânărul și-a exprimat dorința de a-și cunoaște mama biologică, din dorința de a înțelege mai bine trecutul său.
„Nu vreau să deranjez pe nimeni, nu îmi doresc confruntări. Aș vrea doar să o cunosc, dacă este în viață și dacă ar accepta. Nu am resentimente. Îmi doresc să aud povestea ei, să înțeleg”, spunea el într-o declarație recentă.
David a fost emoționat când a aflat primele informații despre originile sale și a mărturisit că este pregătit să își asculte trecutul cu deschidere și fără judecăți