Tradiția purtării icoanei înainte de Crăciun: un ritual străvechi al bucuriei și binecuvântării
Purtarea icoanei înainte de Crăciun este o tradiție profundă și emoționantă, prin care se vestește bucuria Nașterii Domnului. Acest obicei, practicat atât în mediul rural, cât și în cel urban, are rădăcini adânci în istoria creștinismului, fiind un prilej de comuniune spirituală și de binecuvântare a caselor și familiilor.
Originea tradiției
Tradiția purtării icoanei își are rădăcinile în primele secole ale creștinismului, când sărbătorile Nașterii Domnului și Botezului erau celebrate împreună pe 6 ianuarie, sub denumirea de Epifanie sau Arătarea Domnului. Începând cu anul 379, cele două sărbători au fost separate: Crăciunul a fost stabilit pe 25 decembrie, iar practica purtării icoanei a devenit parte integrantă a pregătirilor pentru această mare sărbătoare.
Semnificația liturgică
Din punct de vedere liturgic, purtarea icoanei poate fi considerată o slujbă misionară, desfășurată în afara bisericii. Preotul, asemenea unui crainic al veștilor bune, anunță evenimentul extraordinar al Întrupării Fiului lui Dumnezeu, însoțit de cântări și rugăciuni. Această ceremonie simbolizează vestirea iubirii divine și a mântuirii aduse omenirii.
Cum se desfășoară ritualul
Preotul, purtând epitrahilul, vizitează casele credincioșilor, având în mâini icoana Nașterii Domnului. Însoțit de un cântăreț bisericesc, el int
