HomeStiriDeclarația Ministrului Educației, după boicotul organizat de mii de profesori la începutul...

Declarația Ministrului Educației, după boicotul organizat de mii de profesori la începutul anului școlar și solicitările de demisie

-

Ministrul Educației, Daniel David, a avut o reacție fermă după ce profesorii au ales să protesteze în Piața Victoriei chiar în ziua deschiderii anului școlar 2025-2026.

Dacă în alți ani începutul de an școlar era marcat de festivități încărcate de emoție, la care participau elevi, părinți și cadre didactice, anul acesta atmosfera a fost una tensionată. În loc să participe la deschiderea oficială în curțile școlilor, mii de profesori au mers direct în centrul Capitalei, unde și-au exprimat nemulțumirile. Printre revendicările lor se numără reducerea plății cu ora, comasarea unităților de învățământ și creșterea normei didactice. În plus, aceștia au cerut în mod explicit demisia ministrului Educației.

În replică, Daniel David a transmis un mesaj surprinzător, considerând solicitările protestatarilor nerealiste.

„Am auzit revendicările profesorilor, dar este complet nerealist să ne așteptăm, în această perioadă, la modificări ale legii fiscal-bugetare, la demisia premierului sau chiar la căderea guvernului. România trebuie să treacă prin două momente cruciale: evaluarea Moody’s din septembrie și evaluarea Comisiei Europene din octombrie. Avem nevoie de stabilitate. În plus, consider neinspirată cererea de demisie adresată ministrului care a reușit să filtreze măsurile fiscale prin prisma educației, asigurând astfel salariile și bursele până la final de an, fără concedieri și fără reduceri salariale. Contribuim, în acest fel, și la echilibrul țării”, a declarat acesta la Digi24.

Tot astăzi, președintele României, Nicușor Dan, urmează să se întâlnească la Palatul Cotroceni cu liderii sindicatelor din educație pentru a discuta despre criza actuală. Ministrul Educației a anunțat însă că nu va participa la această întrevedere, explicând că mesajul profesorilor a fost deja transmis prin proteste.

Cu toate acestea, Daniel David a făcut apel la cadrele didactice să revină la catedră și să își respecte misiunea.
„Am încredere că un profesor, odată intrat în sala de clasă, își va face datoria. Dincolo de salariu, este un act de moralitate și de respect față de copii să predai și să interacționezi cu ei. Nemulțumirile există, dar întrebarea rămâne: ce facem cu ele? Eu invit profesorii să construim împreună viitorul, să lucrăm la buget și la reformele necesare, pentru ca de anul viitor să atenuăm impactul acestor măsuri. Copiii trebuie să fie la școală, iar profesorii trebuie să-și continue activitatea”, a subliniat ministrul.

Acesta a adăugat că așteaptă să vadă concluziile discuției dintre președinte și sindicaliști și că nu a considerat necesară prezența sa sau a premierului la această întâlnire, în condițiile în care revendicările au fost deja transmise clar în ultimele zile prin protestele din Piața Victoriei.

Recomandate

Ultimele postări