Coreea de Nord ar fi introdus modificări importante în constituție, prin care prevede declanșarea automată a unui atac nuclear în cazul în care liderul Kim Jong Un ar fi asasinat sau dacă sistemul de comandă și control al armelor nucleare ar fi pus în pericol.
Potrivit informațiilor prezentate de Fox News, noul act constituțional ar include măsuri de represalii automate, care permit lansarea imediată a unui atac nuclear dacă regimul de la Phenian consideră că structura sa de comandă nucleară este amenințată.
Coreea de Nord amenință cu represalii nucleare automate dacă Kim Jong Un este asasinat
Schimbările constituționale ar fi fost aprobate în cadrul unei sesiuni a Adunării Populare Supreme de la Phenian, începută pe 22 martie. Ulterior, Serviciul Național de Informații al Coreei de Sud ar fi transmis oficialilor de rang înalt detalii despre aceste modificări.
Conform noilor prevederi, dacă sistemul de comandă și control al forțelor nucleare ale statului nord-coreean este amenințat de atacuri ale unor forțe ostile, un atac nuclear ar urma să fie lansat automat și imediat: „dacă sistemul de comandă și control asupra forțelor nucleare ale statului este pus în pericol de atacurile forțelor ostile, un atac nuclear va fi lansat automat și imediat”.
Noua constituție ar include, de asemenea, proceduri clare pentru acțiuni de represalii în situația în care conducerea Coreei de Nord ar fi incapacitată, eliminată sau împiedicată să exercite controlul asupra arsenalului nuclear.
În ultimele luni, Kim Jong Un a transmis în repetate rânduri că dorește consolidarea capacităților nucleare ale țării. Liderul de la Phenian a adoptat un ton tot mai dur la adresa Statelor Unite și Coreei de Sud, pe care le-a descris drept „state ostile”.