Deochiul între tradiție și știință. Dr. Vasile Astărăstoae: „Paradoxal, descântecul funcționează”
Durerile de cap, stările de slăbiciune, amețeala sau greața sunt simptome pe care mulți români le atribuie, și astăzi, deochiului. În imaginarul colectiv, această tulburare misterioasă apare atunci când cineva este „atins” de privirea sau gândul rău al altei persoane. Pentru cei care cred în puterea deochiului, principalele remedii rămân aceleași ca în vechime: descântecele rostite de femei pricepute și rugăciunea „Tatăl nostru”, considerată o formă de protecție spirituală.
Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor din România, nu respinge existența acestui fenomen, dar îl traduce într-un limbaj medical. El afirmă că, din perspectivă științifică, deochiul poate fi asociat cu o stare de depresie sau anxietate accentuată. Cu toate acestea, medicul recunoaște că descântecele, deși simple incantații, produc adesea efecte reale asupra stării pacientului.
„În România, nu a existat vânătoarea de vrăjitori ca în vestul Europei. Cel mult puteau fi exilați, dar nu au fost niciodată omorâți. La fel și vracii: nu au fost condamnați la moarte, ci cel mult excluși din comunitate. Tradiția s-a păstrat până în zilele noastre și încă mai există femei care descântă de deochi sau rostesc incantații pentru stările de depresie. Paradoxal, acestea au efect”, a explicat profesorul Astărăstoae într-un interviu pentru DC News.
Vindecarea cu plante și rolul farmacologiei populare
Profesorul subliniază că nici practicile empirice, transmise din bătrâni, nu ar trebui ignorate sau respinse din start. Din contră, ele ar trebui acceptate și evaluate:
„Există un fel de farmacologie populară, recunoscută chiar și de medicina modernă. Fiecare plantă era considerată specială, iar modul de preparare varia în funcție de afecțiune. Noi încercăm să explicăm totul cu gândirea pozitivistă, dar există fenomene care nu pot fi lămurite pe deplin. Există miracol, există reacții diferite de la un organism la altul. Noi ar trebui să fim mai toleranți: să analizăm aceste metode, să le evaluăm și abia apoi să le acceptăm sau să le contestăm, dar cu argumente, nu cu respingere categorică.”
Astărăstoae amintește și de figuri istorice care au schimbat direcția medicinei, deși la vremea lor erau considerați rebeli. „Cel mai bun exemplu este Paracelsus, care a refuzat să accepte dogmele științei oficiale medievale. Azi îl considerăm unul dintre titanii medicinei. Asta arată că progresul științific a fost mereu influențat de cei care au îndrăznit să gândească altfel.”
Între știință și credință
Declarațiile profesorului Astărăstoae scot în evidență o realitate adesea ignorată: granița dintre tradiție, credință și știință nu este întotdeauna rigidă. Descântecele, rugăciunile sau leacurile populare nu pot fi privite exclusiv ca superstiții, atâta timp cât, în anumite cazuri, reușesc să îmbunătățească starea de spirit și să aline suferința oamenilor.
Astfel, în loc de respingere, specialistul propune o abordare echilibrată, bazată pe toleranță și analiză. Pentru el, adevăratul progres nu stă în negarea tradițiilor, ci în înțelegerea lor și integrarea elementelor utile în practica medicală actuală.