De la podiumul gimnasticii la altarul credinței: povestea Maicii Ecaterina, „mama” a peste 150 de copii abandonați
Maica Ecaterina este astăzi o figură luminoasă în Biserica Ortodoxă și un sprijin neclintit pentru sute de suflete fragile. Puțini știu însă că înainte de a-și dedica viața lui Dumnezeu și copiilor fără familie, Maica Ecaterina – pe atunci Cristina – a fost o tânără promițătoare a gimnasticii românești. O copilă cu vise mari, disciplinată, ambițioasă, care își imagina viitorul pe podium, cu medalii și aplauze.
Dar viața avea să-i rezerve o altă chemare. O chemare mai puternică decât orice medalie: aceea de a deveni stâlp pentru copiii nimănui.
Un drum croit din dragoste și jertfă
Astăzi, Maica Ecaterina este cunoscută ca „mama” celor peste 150 de copii care au găsit adăpost la Așezământul Sfântul Leontie din Rădăuți – un loc unde cei abandonați, neglijați sau răniți de viață primesc alinare, hrană și iubire necondiționată.
Copiii ajunși aici aduc cu ei povești cutremurătoare: unii părăsiți în maternitate, alții crescuți printre violențe, alții înfometați în colțuri reci de lume. Dar sub aripa Maicii Ecaterina, ei descoperă ce înseamnă cu adevărat o mamă – o mamă care își împarte inima, ziua și noaptea, fără să ceară nimic în schimb.
„Pentru unul sunt mamă, pentru altul sunt soră, prietenă, profesor sau pur și simplu omul care știe să tacă și să asculte”, mărturisește ea cu voce caldă. „Mă transform în ceea ce are fiecare nevoie ca să pot să-l ridic. Sunt un pion prin care Dumnezeu vrea să facă ceva pe pământ.”
Copilăria pe saltelele de gimnastică
Înainte ca straiele monahale să-i devină armură, Cristina era fetița care visa să ajungă în lotul național de gimnastică. Ani la rând, și-a sacrificat vacanțele, timpul cu prietenii și copilăria pentru antrenamente istovitoare, competiții și medalii.
Acea perioadă, povestește ea, i-a călit spiritul și i-a format caracterul. A învățat ce înseamnă disciplina, perseverența, curajul de a-ți depăși limitele și răbdarea de a lua totul de la capăt când eșuezi.
Tot ce a clădit sportul în ea avea să devină mai târziu fundația pe care s-a sprijinit atunci când a decis să-și dedice viața altora.
Chemarea spre credință și o răscruce de drumuri
Cu toate că gimnastica era universul ei, inima Cristinei era mereu deschisă către credință. La 25 de ani, după o perioadă de frământări interioare și întrebări, a înțeles că adevăratul ei loc nu mai era sala de sport, ci mănăstirea.
A lăsat în urmă luminile competițiilor și a pășit pe drumul monahal, unde a fost călugărită cu numele Ecaterina – un nume cu rezonanță aparte, inspirat de Sfânta Ecaterina, protectoarea celor învățați și iubitori de carte.
Cunoașterea, darul care crește inimi
Nu s-a mulțumit doar să ofere alinare spirituală. Convinsă că fiecare copil merită mai mult decât o masă caldă, Maica Ecaterina a urmat studii de psihologie și asistență medicală. „Glumesc mereu că am toate diplomele pentru a fi mamă cu normă întreagă”, spune ea zâmbind.
Fiecare copil care pășește pragul Așezământului găsește aici nu doar un adăpost, ci un mediu unde poate învăța, visa și înflori. Unii s-au îndrăgostit de muzică, alții au ajuns să concureze la olimpiade, să cânte la instrumente sau să facă sport de performanță – la fel ca ea, cândva.
Legături care nu se rup niciodată
Poate cea mai frumoasă dovadă că „mama” Maica Ecaterina a schimbat destine este felul în care copiii, deveniți adulți, se întorc acasă – la așezământul unde s-au simțit, pentru prima oară, iubiți și protejați.
„Când cresc, nu uită de noi. Chiar și când își fac familii, ei tot aici vin. Își organizează nunțile, botezurile, își petrec concediile aici. Pentru ei, e ‘acasă’”, spune măicuța cu ochii umezi de recunoștință. „Nu cred că m-am culcat vreodată fără să mă gândesc la ei.”
Astăzi, zeci de tineri care au crescut la Așezământ sunt studenți, au cariere, propriile lor familii și duc mai departe în lume lecția primită: aceea că iubirea adevărată nu abandonează niciodată.
Un exemplu de credință vie
Povestea Maicii Ecaterina nu este doar despre renunțarea la o viață pentru a începe alta. Este despre forța cu care un singur om poate schimba zeci, sute de destine. Despre credință care nu rămâne doar în rugăciuni, ci se transformă în acțiune, în pâine împărțită, în îmbrățișări, în mângâieri date la timp.
De la saltelele de gimnastică la altarul credinței, Maica Ecaterina continuă să fie campioană – nu la medalii, ci la iubire, speranță și curajul de a fi mamă pentru cei pe care viața i-a lăsat singuri.
