Este văzut mereu lângă Călin Georgescu și a atras atenția tuturor! Cine este, de fapt, Eugen Sechila. Are 47 de ani, e căsătorit, dar un detaliu a ieșit, cu adevărat, în evidență …

Eugen Sechila este o figură controversată, cunoscută pentru legăturile sale cu mișcarea neo-legionară și pentru trecutul său în Legiunea Străină. Acesta este un susținător al valorilor legionare interbelice și unul dintre apropiații lui Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale.

Sechila a contribuit la strângerea de semnături pentru campania electorală a acestuia și a fost fotografiat în repetate rânduri purtând simboluri legionare sau arme de foc. Comunitatea evreiască din România l-a acuzat că organizează tabere paramilitare care promovează ideologia legionară.

Originar din Sibiu, Eugen Sechila s-a remarcat prin activitățile sale de promovare a naționalismului extrem și a ideologiei legionare. Organizează tabere de instruire și „de haiducie”, unde susține că se încurajează disciplina și valorile tradiționale românești.

Totuși, criticii afirmă că aceste inițiative pot contribui la radicalizarea participanților. Pe conturile sale de social media, Sechila aduce adesea elogii unor figuri istorice asociate cu extrema dreaptă, precum Mircea Vulcănescu și Valeriu Gafencu.

“Bună ziua. Mă numesc Eugen Sechila, am 43 de ani și sunt de profesie militar, fost subofițer în regimentul de parașutiști al legiunii străine, unde am activat timp de 16 ani. Am adăugat experienței mele militare pe aceea de consultat militar în Africa subsahariană și de mai bine de 3 ani organizez în România tabere de supraviețuire. În tot ceea ce fac mă bazez pe o experiență acumulată pe viu…’, se prezenta Eugen Sechila pe Facebook, cu ceva timp în urmă, pe pagina unei tabere pentru tineri.

Cariera militară în Legiunea Străină
Sechila a intrat în Legiunea Străină la vârsta de 19 ani, unde a servit timp de 16 ani. În acest interval, a participat la misiuni în zone de conflict precum Africa, Orientul Mijlociu și Afganistan.

În 2011, însă, a decis să se retragă din cauza nemulțumirilor legate de anumite aspecte politice și doctrinare ale organizației, conform propriilor declarații.

“Am fost în Afganistan, da, de două ori. Și, în afară de Afganistan, am cunoscut foarte bine Africa. În diferite zone ale Africii, în special Africa Ecuatorială și subsahariană. Chiar și după ce-am plecat de la Legiune, m-am reîntors pe cont propriu în Africa subsahariană, ca și consultant militar și de securitate, dar nu în serviciul vreunui guvern, ci pentru marche petrolierre… Dar nu vreau să par că evit întrebarea… Am cunoscut și ex-Iugoslavia, pe vremea când existau acolo tensiuni, am cunoscut și alte zone ale lumii care nu pot fi considerate teatre de operațiuni, dar am fost acolo cu o misiune precisă, gen Oceania, zona Pacificului, America de Sud (Guyana Franceză), iarăși Africa de Nord, în zona Djibouti, Golfului Aden…„, a povestit Eugen Sechila într-un interviu

Controversele asociate lui Eugen Sechila

Căsătorit cu Elena Sechila (fostă Puiu), nepoata cunoscutului legionar Gogu Puiu, Eugen Sechila a fost implicat în diverse scandaluri publice. Elena Sechila conduce o organizație care poartă numele unchiului său. Ambii au fost acuzați de negarea Holocaustului, un delict conform legislației românești.

Eugen Sechila a numit-o pe Ursula Haverbeck, o negatoare a Holocaustului condamnată în Germania, drept „eroină”, iar postările sale au fost criticate de organizații internaționale pentru drepturile omului și de istorici pentru promovarea teoriilor false despre lagărele naziste.

Sechila a fost asociat și cu personalități politice din România, cum ar fi Călin Georgescu. Prezența sa în campania electorală a acestuia a provocat îngrijorări privind influența ideologiilor extremiste asupra scenei politice. O imagine viralizată în spațiul public îi arată pe Eugen și Elena Sechila alături de Călin Georgescu, Eugen purtând o insignă cu simbolul Mișcării Legionare. De asemenea, postările sale aduc omagii liderului legionar Zelea Codreanu. Mai mult, Elena Sechila spune că:”Un Român absolut trebuie să fie legionar”.

Declarație de imparțialitate

Această platformă își menține neutralitatea politică și nu sprijină niciun candidat sau partid. Scopul nostru este de a furniza informații corecte și echilibrate pentru publicul larg. Vă mulțumim pentru încrederea acordată!

Leave a Comment