Ritualurile și obiceiurile legate de pomenirea celor trecuți în neființă au fost mereu parte integrantă a culturii și tradiției românești. Însă, conform fostului preot Daniel Balaș, aceste practici pot fi uneori lipsite de adevăratul sens și pot cădea în derizoriu.
Într-un clip postat pe platforma Facebook, Daniel Balaș împărtășește o experiență tulburătoare din timpul slujbei parastasului pe care a oficiat-o în localitatea constănțeană Ivrinezu Mic. Imaginați-vă, spune el, că la cimitir, în loc de sobrietate și respect pentru cei plecați, s-a întâlnit cu o atmosferă care sugera mai degrabă o nuntă: cearsafuri albe pe mormânt, lumânări groase din ceară pură, podoabe și chiar vin spumant.
Această imagine a fost completată de un festin impresionant acasă la familie, cu mese bogate și un meniu desprins parcă din cărțile de lux. Balaș își amintește cu amărăciune cum a simțit nevoia să sfintească mâncarea, deși nu credea că acest gest era cu adevărat necesar pentru binele sufletului celui trecut în neființă.
Mai mult, întâmplarea a luat o întorsătură și mai surprinzătoare când un grup de oameni sărmani, beți, așteptau în fața porții casei parohiale, arătând o lipsă totală de respect și solemnitate față de evenimentul tragic. Acești oameni, departe de a fi primiți cu indiferență, au fost invitați să participe la ospățul familiei.
Însă, adevărata indignare a lui Daniel Balaș a venit atunci când s-a confruntat cu atitudinea nepotrivită a familiei și a celor prezenți. El a criticat faptul că, în timp ce se făceau cheltuieli exorbitante pentru ritualuri exterioare și luxoase, atenția reală și grijile pentru cel decedat păreau să fie minime sau absente.
Într-un discurs plin de amărăciune și luciditate, fostul preot a pus sub semnul întrebării sensul și autenticitatea acestor ceremonii de pomenire. El a subliniat că, în ciuda tradiției și a convingerilor populare, aceste obiceiuri nu aduc de fapt nicio îmbunătățire sufletului celui plecat și niciun beneficiu real.
Balaș a explicat că, dacă sufletul persoanei decedate a ajuns în iad, ritualurile specifice culturii românești nu vor avea niciun efect asupra lui. Mai mult decât atât, el a criticat faptul că multe dintre aceste practici par să fie motivate mai degrabă de dorința de a te lăuda și de a arăta bogăția și generozitatea materială decât de adevărata dăruire și evlavie spirituală.
În schimb, Balaș a propus două aspecte pe care cei vii ar trebui să le aibă în vedere pentru binele celor plecați: întreținerea unei comuniuni spirituale permanente cu cei decedați și cererea de iertare pentru eventualele greșeli sau nedreptăți făcute în timpul vieții acestora.
El a subliniat importanța de a păstra legătura cu memoria și cu învățăturile celor plecați prin rememorarea lor în suflet și prin actul sincer de a cere iertare pentru orice rău adus. Astfel, el sugerează că adevărata pomenire a celor dragi constă în continuarea legăturii emoționale și spirituale cu ei, nu în ceremonii exterioare sau în gesturi lipsite de autenticitate.
În final, Daniel Balaș a reiterat faptul că bogăția și sfințenia unei pomeniri autentice nu stau în fastul și magnificența ritualurilor exterioare, ci în puritatea și sinceritatea inimii celor care le oficiază. El a îndemnat la o reflecție profundă asupra semnificaț