HomeStiriIncendiu puternic în Chiajna! Flăcările au cuprins hectare de vegetație, în apropierea...

Incendiu puternic în Chiajna! Flăcările au cuprins hectare de vegetație, în apropierea zonelor locuite

-

Incendiu periculos în Chiajna! 13 hectare de vegetație uscată, mistuite de flăcări, la câțiva pași de case

Pompierii intervin de urgență pentru stingerea unui incendiu violent izbucnit vineri după-amiază în comuna Chiajna, județul Ilfov, în imediata apropiere a Capitalei. Flăcările au cuprins inițial câteva hectare de vegetație uscată, dar din cauza vântului și a temperaturilor ridicate s-au extins rapid, punând în pericol locuințele aflate în zonă.

UPDATE: 13 hectare de vegetație, cuprinse de foc

Potrivit informațiilor furnizate de Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, incendiul s-a manifestat în mai multe focare, iar suprafața afectată a ajuns la aproximativ 13 hectare. „În acest moment incendiul este localizat, însă rămâne un risc crescut de propagare spre gospodării, având în vedere suprafețele întinse de teren afectat”, a transmis acesta.

Avertizare prin RO-Alert pentru locuitorii din zonă

Fumul gros rezultat în urma arderii vegetației a afectat vizibilitatea și calitatea aerului în mai multe zone din vestul Capitalei – inclusiv în Sectorul 6, cartierul Militari și comuna Chiajna. Autoritățile au emis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert, prin care le recomandă oamenilor să evite deplasările inutile, să închidă ferestrele și să respecte instrucțiunile autorităților.

„INCENDIU vegetație uscată cu degajări de fum afectează zona Chiajna. Conduceți cu prudență. Respectați recomandările dispuse de autorități”, a fost mesajul transmis către locuitori.

Intervenție dificilă pentru pompieri

Reprezentanții ISU București-Ilfov au precizat că incendiul se manifestă cu intensitate pe strada Piscul Crășani și că există mai multe focare simultane, ceea ce face intervenția mai complexă. „Sunt degajări mari de fum, a fost emis un mesaj pentru informarea și avertizarea populației prin sistemul Ro-Alert. Incendiul se extinde cu rapiditate din cauza suprafețelor mari de vegetație uscată”, a explicat ISU.

Pompierii au trimis la fața locului mai multe autospeciale de stingere, luptându-se să țină focul sub control și să prevină propagarea flăcărilor spre zonele locuite.

Pericolul incendiilor de vegetație în zonele urbane

Acest incident readuce în atenție pericolul pe care îl reprezintă incendiile de vegetație uscată, în special în apropierea zonelor urbane dens populate. Din cauza uscăciunii solului și a vântului, focul se poate răspândi cu o viteză greu de controlat, punând în pericol nu doar casele, ci și sănătatea oamenilor expuși fumului toxic.

Autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să evite aprinderea resturilor vegetale pe câmp sau în apropierea zonelor locuite, pentru a preveni tragedii similare.

Recomandate

Ultimele postări