Deși am ajuns acasă și soția mea îmi servea cina, am simțit că trebuie să-i mărturisesc ceva. În timp ce ea mânca încet, am luat-o de mână și am rostit cuvintele: “Trebuie să divorțăm.” Observându-i privirea, am simțit că nu mai pot întârzia această mărturisire.
Cu toate acestea, reacția ei m-a surprins. În loc să fie afectată, m-a întrebat cu blândețe: “De ce? Nu ești bărbat?” Această întrebare m-a lăsat fără replică, iar în acea noapte nu am mai schimbat niciun cuvânt. În schimb, am ascultat plânsul ei, un plâns care a părut a dura o eternitate.
Ceva s-a schimbat în căsnicia noastră, dar nu puteam să identific exact ce. Adevărul era că locul soției mele în inima mea fusese luat de o altă femeie. Îmi dădeam seama că nu mai simțeam dragoste pentru ea, ci pentru acea altă persoană. Pentru soția mea, simțeam doar milă.
Cu un sentiment puternic de vinovăție, am luat decizia să inițiez un act de divorț prin care să-i las soției mele casa și 30% din afacerea noastră comună. Însă reacția ei la această veste a fost una violentă, iar actul de divorț l-a sfâșiat în bucăți într-un acces de furie și disperare.
Cu fiecare zi care trecea, ideea divorțului devenea tot mai clară în mintea mea. A doua zi, când am revenit acasă de la serviciu – o zi obositoare, dar fericită, petrecută alături de femeia pe care o iubeam – soția mea era în bucătărie și scria ceva. Am decis să nu întreb și să merg direct la culcare.
Dimineața următoare, soția mea mi-a prezentat condițiile ei pentru divorț. Nu dorea nimic de la mine, nu solicita niciun drept, ci doar ruga să mai așteptăm o lună înainte de a face pașii legali ai separării. Argumentul ei era plauzibil: fiul nostru trebuia să treacă printr-o lună de teste și nu dorea să-l deranjăm cu problemele noastre, mai ales cu vestea divorțului.
A existat și o a doua condiție, mai personală: soția mea m-a rugat să o iau în brațe și să o duc până în camera noastră, așa cum am făcut în ziua nunții noastre. Acceptând, în timp ce o duceam în brațe, am auzit glasul fiului nostru din spate strigând: “Tati, o cară pe mami în brațe!” Acest strigăt m-a rănit profund în inimă.
Zilele care au urmat au fost mai relaxate. A doua zi, când m-am întors acasă de la serviciu, soția mea și-a sprijinit capul pe pieptul meu. Am privit-o atent, analizându-i fiecare detaliu al trupului. Am observat câteva fire albe în părul ei și, deși m-au deranjat la început, mi-am amintit că ea mi-a fost alături timp de zece ani. Acest lucru mi-a trezit brusc sentimente de afecțiune pentru ea, iar aceste sentimente au continuat să crească în zilele următoare. Nu am mai adus în discuție nimic despre cealaltă femeie.
