Iuliana Tudor și partenerul ei de viață se cunosc încă de la vârsta de 18 ani a prezentatoarei, iar de atunci au rămas uniți, trecând împreună prin momente bune și mai dificile. Relația lor este o prioritate, la fel ca familia pe care au construit-o, iar valorile tradiționale și respectul reciproc le ghidează căsnicia.
### Iuliana Tudor: Divorțul nu este o opțiune
„Nu! Modelul pe care îl am în minte este cel al părinților și bunicilor mei, care mi-au arătat că o căsnicie este mai mult decât un act sau o ceremonie. Pentru noi, căsnicia este o călătorie împreună, cu provocările ei, dar niciodată nu am avut certuri sau neînțelegeri atât de grave încât să luăm în considerare separarea. Când doi oameni chiar nu se mai înțeleg, uneori separarea poate fi cea mai bună soluție, mai ales când există și copii, dar noi nu am avut parte de așa ceva,” a explicat Iuliana.
### O întâlnire cu semnificație
Iuliana și soțul său s-au întâlnit în noaptea de Înviere, moment care a marcat începutul unei prietenii speciale, transformată treptat într-o relație de durată. Fără să știe, el o urmărea discret de câteva luni, admirând-o din umbră.
„Cred că în acea noapte de Înviere m-am lăsat cucerită, iar mai târziu am aflat că el mă observase deja de ceva vreme. Știa unde ieșeam cu prietenii, mă văzuse adesea când făceam naveta de la Băicoi la Ploiești. Deși eu nu beau cafea, am petrecut multe momente discutând împreună, ceea ce a dus la o frumoasă prietenie. Mi-a inspirat siguranță, semănând foarte mult cu tatăl meu, lucru care m-a atras imediat. Am simțit că alături de el pot construi o relație stabilă,” a împărtășit Iuliana Tudor în cadrul unei emisiuni.