Kamara a fost dezamăgit de rezultatul unui concert organizat pentru fiul său.
Kamara apare mai mereu cu zâmbetul pe buze în fața fanilor săi, însă fericirea de pe chipul lui ascunde o mare dramă.
Fiul artistului, Leon, se confruntă cu mari probleme de sănătate, fiind diagnosticat chiar de la naștere cu tetrapareză spastică. Pentru a strânge banii necesari pentru operații și tratament, Kamara a organizat de multe ori evenimente caritabile, însă unele dintre ele nu au făcut decât să îl dezamăgească.
Kamara, „țepuit” la un concert organizat pentru fiul său
Fiul lui Kamara a trecut, până la vârsta de 8 ani, prin 8 intervenții chirurgicale, pe cât de dificile, pe atât de costisitoare.
Tocmai pentru a-și ajuta cât mai mult băiețelul, Kamara a apelat de multe ori la bunăvoința oamenilor, organizând evenimente caritabile în cadrul cărora să strângă banii necesari pentru operațiile și tratamentul lui Leon.
Unul dintre aceste concerte îi va rămâne, însă, întotdeauna în memorie lui Kamara, dar nu pentru că a fost unul prea reușit.
În urmă cu puțin timp, artistul a dezvăluit că a fost escrocat de organizatorii evenimentului respectiv, care, la final, au mers la el și i-au oferit o sumă infimă, spunându-i că aceia sunt toți banii care s-au strâns pentru Leon.
„Pe lumea aceasta sunt mulți care profită de evenimentele caritabile. Se fac multe evenimente caritabile, și unii profită ori de organizare, să-și tragă ceva pe lângă, ori pur și simplu nu mai dau banii. Eu am pățit treaba asta cu Leon la un eveniment.
Organizatorii au venit la mine și mi-au spus: `Aceștia sunt toți banii` I-am spus: Tu glumești? Am văzut câtă lume a fost și ce s-a întâmplat”, a declarat Kamara pentru Cancan.ro.
Kamara și-a seama imediat că este mințit și nu a stat cu mâinile în sân.
Dezamăgit și totodată uimit de atitudinea persoanelor respective, căci nu se aștepta să i se întâmple așa ceva, artistul a mers mai departe pentru a recupera banii.
Problema s-a rezolvat, însă doar pe jumătate, căci cântărețul nu a primit, nici până în ziua de azi, o bună parte din suma adunată la evenimentul organizat pentru Leon.
„Am rezolvat cât s-a putut rezolva apoi. Am căutat unii dintre organizatorii care nu erau cei care au luat banii să compenseze situația ca să nu-și păteze numele.
Nu era vina lor, doar că ei erau în față. Consider că mereu trebuie să fim atenți la oamenii care fac lucruri de genul acesta că sunt mulți escroci pe lumea asta”, a mai povestit artistul, conform aceleiași surse.