La șapte luni de la moartea soției sale, actorul Eugen Cristea (73 de ani) trăiește încă în umbra unui doliu profund. De Sărbătorile de Iarnă, acesta a ales să rămână acasă, refuzând invitațiile prietenilor la masa de Crăciun. Spune că nu este pregătit să sărbătorească, pentru că sufletul său este încă sfâșiat de dorul Cristinei Deleanu, femeia cu care a împărțit peste patru decenii de iubire și viață.
Cristina Deleanu, actriță emblematică a cinematografiei și teatrului românesc, s-a stins din viață pe 15 mai 2025, la vârsta de 84 de ani. Pentru Eugen Cristea, pierderea ei a însemnat ruperea unei părți din el, iar fiecare zi este o încercare de a învăța să trăiască fără jumătatea lui de suflet.
„Nu e motiv de bucurie că mai îmbătrânim cu un an”
Actorul mărturisește că nu mai poate privi Sărbătorile cu aceeași lumină ca altădată. Începând din momentul în care boala soției s-a agravat – chiar în Noaptea de Înviere – Eugen Cristea a făcut un pact cu sine: nu va mai sărbători Paștele, Crăciunul, Revelionul și nici ziua ei de naștere, pe 22 decembrie.
„M-au invitat prietenii, dar refuz. Eu și Cristina, în ultimii ani, am petrecut doar în doi. Prin anii ’90 aveam o gașcă frumoasă la Breaza, erau vremuri minunate, serbări tradiționale, țuică fiartă, cârnăciori… Dar acum, pentru mine, nu mai e motiv de sărbătoare. A mai trecut un an, am mai îmbătrânit un an fără ea”, spune Eugen Cristea.
Prin casă, fiecare obiect, fiecare colț îi amintește de femeia pe care o adora. Și totuși, simte că spiritul ei nu l-a părăsit.
„Îi simt prezența în casă. De Crăciun voi pune pe masă încă o farfurie…”
Deși nu-și propune să serbeze în mod tradițional Crăciunul, actorul va respecta un ritual intim, dureros și tandru în același timp:
„O visez aproape în fiecare noapte. Îi simt prezența în casă… De Crăciun, voi pune pe masă încă o farfurie, pentru Cristina. Așa simt că trebuie. Așa simt că este cu mine.”
Este modul lui de a păstra vie legătura cu femeia care i-a fost soție, prietenă, confidentă și colegă de scenă. Legătura lor era atât de puternică, încât prietenii îi considerau un exemplu pentru cei care nu mai cred în dragoste adevărată.
Sprijinul salvator: Motanschi, pisoiul adus în casă după pierdere
Deși singurătatea îl apasă, actorul nu este chiar singur. Alături îi stă Motanschi, pisoiul primit cadou de la medicul de familie.
„Voi fi acasă cu pisoiașul meu, Motanschi. Este ca o poezie! E isteț, elegant, cuminte… o bucurie. O ființă uluitoare”, spune actorul cu o lumină rară în glas.
Motanschi a devenit alinarea lui, umplându-i serile de liniște cu prezența lui blândă. Tot el i-a oferit un mic imbold de a se ocupa de casă în prag de Sărbători: Eugen și-a cumpărat un brad artificial, deja împodobit, și două mici cadouri pentru sine – o pereche de bocanci și un ibric de cafea.
„Astea sunt micile mele bucurii anul acesta.”
O iubire de o viață
Viața lui Eugen Cristea și a Cristinei Deleanu a fost o declarație de dragoste continuă. Locuiau într-o garsonieră modestă, unde fericirea nu se măsura în spațiu sau obiecte, ci în prezență și afecțiune. Erau mereu împreună – la teatru, acasă, în călătorii. Fiecare poveste despre ei respira devotament.
Cristina spunea, într-un interviu vechi:
„Dacă plec undeva și stau toată ziua, el mă sună și spune: «Cade casa pe mine!». Asta e declarația noastră de dragoste. Noi nu ne vom despărți niciodată.”
Aceste cuvinte au devenit pentru actor un jurământ care continuă dincolo de moarte.
Ultima suferință a Cristinei Deleanu
Actrița s-a stins în urma unei afecțiuni neașteptate, greu de diagnosticat.
„A fost un fel de infarct stomacal, dacă am înțeles bine. S-au făcut investigații, internări, tratamente… dar într-o noapte a făcut o criză cumplită. Am dus-o la Floreasca, dar nu s-a mai putut… Vârsta și boala au cântărit greu”, a povestit Eugen Cristea după decesul soției.
Astăzi, singura lui consolare este credința că ea se află „în armata de îngeri a lui Dumnezeu”.
Revenirea la normalitate este un drum lung pentru actor, însă iubirea, amintirile și micile ritualuri pe care le păstrează cu sfințenie îl ajută să meargă mai departe — pas cu pas, Crăciun după Crăciun, farfurie lângă farfurie.