România este cunoscută pentru numeroasele sale zone încărcate de legende și povești fascinante. Un astfel de loc a captivat și interesul lui Gigi Becali, care a contribuit financiar la construirea unei mănăstiri în acea zonă, inclusiv având un portret al său amplasat în interiorul lăcașului de cult.
Acest loc din România este considerat de unii ca fiind acela în care Dumnezeu s-ar fi arătat oamenilor. Inițial, povestea a fost adusă la lumină de către un cioban, care, spunând că a avut o viziune divină, i-a îndemnat pe ceilalți săteni să vină să vadă această minune despre care se vorbea de ani de zile. Potrivit relatărilor, în timpul acelei viziuni, Dumnezeu i-ar fi transmis ciobanului să îndemne oamenii să se întoarcă la credință. Această întâmplare a avut loc într-un moment dificil, când seceta pustiise culturile și când disperarea oamenilor ajunsese la cote înalte, fiind chiar înregistrate cazuri de infanticide. Pentru a pune capăt acestor suferințe, oamenii au fost îndemnați să țină post miercurea și vinerea și să nu muncească în zilele de duminică și sărbători.
Încurajați de această poveste și de dorința de a vedea cu ochii lor locul unde s-a întâmplat această minune, tot mai mulți oameni au început să vină în zona respectivă. Chiar și credincioșii din alte regiuni își îndreptau rugăciunile către acest loc, ceea ce a contribuit la creșterea reputației sale ca un loc cu adevărat special.
În ceea ce-l privește pe Gigi Becali, acesta nu a fost imun la impactul povestirilor despre Maglavit. Cunoscut pentru credința sa profundă în Dumnezeu, latifundiarul a simțit că trebuie să contribuie la construirea mănăstirii în acea locație. Portretul său a fost amplasat în interiorul lăcașului de cult, alături de cel al lui Petrache Lupu.
“Mi s-a spus: «Bă, Gigi, trebuie să mergi la Maglavit. Acolo s-a arătat Dumnezeu pe pământul României». Atunci, am crezut, la fel cum am crezut întotdeauna. Acum, avansând și pe calea duhovnicească, am altă viziune. Știu că Dumnezeu nu se arată în mod direct, că nu există om care să-I vadă chipul și să rămână în viață. Nici măcar lui Moise nu i s-a arătat”, a declarat Gigi Becali într-un interviu pentru serialul documentar „Marcel Iureș prezintă Enigmele României”.