Într-o zi deosebit de însorită,
Salut,
Numele meu este Maria și am 53 de ani. Sunt căsătorită de 32 de ani cu soțul meu și avem două fiice care nu mai locuiesc cu noi.
Timp de 15 ani, relația mea cu soțul a fost una frumoasă, cu mici probleme, cum se întâmplă în orice familie. În anul 1995, din cauza unui împrumut la bancă, am pierdut apartamentul în care locuiam.
Cu cei doi copii mici, am fost nevoiți să ne mutăm la părinții mei. Trei ani mai târziu, soțul meu a plecat în Franța, iar eu l-am urmat, lăsând fetele cu părinții mei. Amândoi am muncit timp de doi ani și am reușit să cumpărăm o casă.
Casa pe care am cumpărat-o era departe de părinții mei, ceea ce m-a obligat să îmi las soțul singur în Franța, iar eu să rămân cu fetele în România. În tot acest timp, vorbeam la telefon și ne vedeam o dată la câteva luni.
În viața soțului meu a apărut o femeie care l-a influențat negativ și care a schimbat felul în care se comporta. Vorbea urât chiar și cu fetele, iar el nu mai voia să mergem la el. Pentru mine și pentru fiica mea cea mică (care îl iubește și acum foarte mult pe soțul meu), a fost un șoc. Am căzut psihic, nu mai aveam poftă de mâncare, nu mai puteam să dorm, iar viața mea părea a fi un coșmar din care nu puteam ieși.
Anii au trecut, am reușit să îmi găsesc un loc de muncă și, treptat, am început să uit prin ce am trecut. Într-o zi, soțul meu a rămas fără serviciu și fără bani și a cerut să se întoarcă acasă la noi. L-am primit, l-am iertat, dar el a continuat să mă înșele. De fiecare dată când descopeream, pentru că nu știa să ascundă relațiile extraconjugale pe care le avea.
Apoi s-a cumințit câțiva ani, până când a plecat în Africa, unde, bineînțeles, a găsit o altă femeie, cu 24 de ani mai tânără decât el, și mai tânără chiar și decât fiicele lui.
Acum lucrează în Franța și vine acasă lunar, dar are o altă amantă, cu 20 de ani mai tânără decât el. Chiar dacă am aflat, el neagă existența acestei relații.
Vă rog, ajutați-mă să iau o decizie. Ce să fac?