Relația tensionată dintre Marius Elisei și fiica sa, Isabela. Fostul soț al Oanei Roman, tot mai absent din viața copilului
Spynews.ro a aflat detalii exclusive despre legătura tot mai fragilă dintre Marius Elisei și fiica sa, Isabela. Deși este tată, fostul partener al Oanei Roman pare că nu își face timp pentru copilul lui, iar apropiații familiei spun că întâlnirile dintre ei au fost extrem de rare.
Vara plină a Oanei Roman și a fiicei sale
Pentru Oana Roman și Isabela, vara 2025 a fost una de vis. Cele două au petrecut împreună vacanțe memorabile în cele mai frumoase locuri din Europa: Coasta de Azur, Creta, Paris și litoralul românesc. Oana s-a asigurat că fiica ei are parte de experiențe unice și de amintiri care să îi marcheze copilăria.
Întrebarea care apare însă este: unde a fost Marius Elisei în tot acest timp?
„Nu s-au mai văzut din 18 iunie”
Potrivit unor surse apropiate fostului cuplu, Marius Elisei nu și-a mai întâlnit fiica de mai bine de două luni, ultima dată când au fost față în față fiind pe 18 iunie 2025. Deși a mai vorbit cu ea la telefon, nu a invitat-o nicăieri și nu și-a făcut timp să o vadă nici măcar o zi în timpul vacanței de vară.
„Nu s-au văzut deloc din data de 18 iunie. Nu a sunat să o invite nicăieri, nici măcar o zi în această vacanță”, au declarat apropiați ai celor doi.
Doar trei întâlniri într-un an
Sursele mai spun că, în tot anul 2025, Marius Elisei și Isabela s-au văzut de maximum trei ori, iar întâlnirile nu au durat mai mult de o oră fiecare. Ultima ocazie a fost chiar înainte de absolvirea clasei a IV-a.
„Anul ăsta cred că s-au văzut de maxim trei ori, câte o oră, nu mai mult. Ultima oară, cu o zi înainte de absolvirea clasei a IV-a”, au explicat apropiații.
Refuzul de a merge la absolvire
Mai mult, ultima interacțiune a avut loc în contextul în care Marius Elisei a venit să îi înmâneze o procură fiicei sale. Isabela l-a rugat atunci să participe și la festivitatea de absolvire din ziua următoare, însă bărbatul ar fi refuzat. Motivul invocat: nu dorea să o întâlnească pe Oana Roman.
„A venit să îi dea procura și Isa l-a rugat să vină la absolvire a doua zi. Din câte știm, a zis că nu vine, că nu vrea să o vadă pe Oana, de parcă venea pentru ea”, au mai adăugat sursele.
În timp ce Oana Roman își dedică timpul și resursele pentru a-i oferi Isabelei o copilărie plină de experiențe frumoase, Marius Elisei pare tot mai absent din viața fiicei sale, limitând contactul la câteva întâlniri sporadice. Situația ridică semne de întrebare și stârnește emoții puternice în rândul celor care urmăresc povestea familiei.