În decurs de jumătate de an, Mihai Albu și-a pierdut și mama, dar și fratele. Lecinius, pe numele său, s-a stins din viață în urmă cu puțin timp, potrivit unui anunț făcut de designerul de pantofi pe platformele sociale. Ce informații se știu până la momentul redactării acestui material. Foto
Mihai Albu a pierdut doi membri de familie în 6 luni
În august 2023, Mihai Albu a pierdut un important membru al familiei sale – mama. Aceasta a trecut la cele veșnice la vârsta de 95 de ani, fiul său fiindu-i aproape chiar și în ultimul moment. Știm despre aceasta că a trecut prin multe provocări privind starea ei de sănătate pe parcursul anului trecut.
După pierderea mamei sale, în decurs de jumătate de an, celebrul designer de pantofi mai trece printr-un eveniment tragic. Mihai Albu a anunțat pe platformele sociale că fratele său, pe nume Lecinius, despre care mulți nici nu știau, a trecut la cele veșnice.
Creatorul de modă a anunțat că fratele său s-a stins din viață
„Nu reușesc să găsesc cuvintele potrivite pentru a exprima tristețea și suferința provocate de neașteptata trecere în neființă a bunului meu frate Lecinius. Dumnezeu să îl odihnească în pace! 🙏🏻” – este mesajul publicat de Mihai Albu pe platformele sociale.
Utilizatorii online au reacționat în secțiunea comentariilor la trista veste dată de designerul de pantofi. Mulți au recunoscut că nici nu știau că fostul partener de viață al Iuliei Albu mai avea un frate, după cum a notat și un internaut.
Cine a fost Lecinius, fratele lui Mihai Albu, de 71 de ani
„Condoleanțe! Nu știam că ai un frate…”, a notat un utilizator online, mesaj la care Mihai Albu a reacționat, explicând că acesta era mai mare decât el cu 10 ani: „Da, cu zece ani mai mare. Poza este făcută acum zece zile”.
Despre fratele lui Mihai Albu nu se cunosc prea multe informații. Acesta era în vârstă de 71 de ani, potrivit celor spuse de creatorul de modă român. A rămas o figură neștiută pentru lumea mondenă din țara noastră. Rămâne de văzut dacă se vor dezvălui detalii privind ceremonia de înmormântare.
Designerul, afectat după tragediile din viața personală
Amintim că Mihai Albu a fost extrem de afectat după stingerea din viață a mamei sale. Aceasta a suferit o intervenție chirurgicală la Spitalul Sfântul Pantelimon, însă starea ei de sănătate s-a deteriorat rapid. După ce a fost internată la reanimare, după cinci zile de terapie intensivă, s-a simțit foarte rău.
Designerul de pantofi a mărturisit, într-un interviu exclusiv acordat Playtech Știri, că a trecut printr-o perioadă foarte dureroasă, după pierderea părintelui său. Fiica lui, Mikaela, i-a fost un real sprijin în tot acest interval: „Mikaela a fost și e alături de mine în tot acest timp”.