Mihai Leu a fost adus acasă, la Hunedoara, orașul său de suflet, unde a fost întâmpinat cu onoruri și aplauze de toți cei care au dorit să-i aducă un ultim omagiu. Sicriul cu trupul neînsuflețit al marelui campion a fost depus la Casa de Cultură, transformată într-un loc de reculegere, unde sute de oameni și-au putut lua rămas-bun.
Cortegiul funerar a fost așteptat cu emoție, aplauzele celor prezenți vorbind mai mult decât orice cuvinte. Printre cei care au venit să își arate respectul s-au numărat și fotbaliștii de la Corvinul Hunedoara, dar și numeroase personalități din lumea sportului și a comunității locale. Priveghiul a fost oficiat de un sobor de zece preoți, iar sicriul, împodobit cu flori albe și coroane, a fost așezat în centrul sălii, vegheat de mănușile de box ale campionului, simboluri ale victoriilor sale care au inspirat o întreagă generație.
Familia nu s-a dezlipit nicio clipă de lângă el, în aceste clipe grele de despărțire. Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, alături de membri ai Consiliului Local, dar și foști colegi, prieteni și oameni simpli, au venit să îi cinstească memoria. ‘Am fost primul om care l-am felicitat după ce a cucerit titlul mondial. Era un om extraordinar, absolut senzațional. Un familist grozav, un om fantastic. Este o pierdere imensă pentru fiecare dintre noi’, a declarat, vizibil emoționat, Doru Gaita, fost senator și apropiat al sportivului, potrivit Agerpres.
În fața Casei de Cultură, pe două ecrane uriașe, au fost proiectate imagini cu secvențe memorabile din cariera lui Mihai Leu, amintind tuturor de gloria și determinarea cu care a scris istorie, atât în ringul de box, cât și la volanul bolizilor de raliu.
Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 4 iulie, la ora 12:00, zi pe care autoritățile locale au declarat-o zi de doliu. Mihai Leu, campionul care a luptat până în ultima clipă, s-a stins din viață pe 1 iulie, la vârsta de 56 de ani, după o lungă suferință. Diagnosticat cu cancer de colon în 2014, a fost supus mai multor intervenții chirurgicale, însă, în ultimul an, problemele de sănătate s-au agravat, culminând cu complicații abdominale, insuficiență pulmonară și metastaze care, în final, i-au fost fatale.
Plecarea lui Mihai Leu lasă un gol imens în inimile celor care l-au iubit și admirat, dar amintirea sa va rămâne vie, ca simbol al curajului, al perseverenței și al iubirii de oameni și de sport.