Mihai Morar a reacționat pe Facebook după adoptarea moțiunii de cenzură care duce la demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Realizatorul radio a transmis un mesaj de susținere pentru fostul premier, folosind formulări dure la adresa adversarilor politici.
„Mai bine bolojenist decât pesedist. Mai bine Bolojan decât PeseDAN”, a scris Mihai Morar pe Facebook.
În postarea sa, acesta a explicat că nu regretă asocierea publică cu Ilie Bolojan, despre care spune că este un om pe care îl admiră.
„Mă uit la fotografia asta și știu că nici peste 10 ani nu îmi va fi rușine cu ea. Pentru că m-am văzut și o să continui să mă văd în public, cu lumina aprinsă, cu un om pe care îl admir. Un om care face ceea ce trebuie, nu ceea ce dă bine. Un om care nu s-a compromis”, a transmis Mihai Morar.
Mesajul dur publicat de Mihai Morar
Realizatorul radio și-a continuat mesajul într-un ton la fel de apăsat, exprimându-și dezamăgirea față de căderea Guvernului Bolojan.
„Mai bine Bolojan decât șobolan.
Astăzi, în România s-a stins din nou lumina. E vremea șobolanilor.
Dar nu a murit și speranța. În cei care vor aprinde din nou lumina”, a mai scris Mihai Morar.
Reacția sa a atras atenția în mediul online, mai ales în contextul în care realizatorul radio are legături profesionale și de afaceri cu Oradea, oraș asociat puternic cu Ilie Bolojan.
Mihai Morar, afaceri la Oradea
Presa a scris în mai multe rânduri despre activitățile pe care Mihai Morar le are în Oradea. Potrivit informațiilor publicate anterior, realizatorul radio ar fi fost implicat în mai multe proiecte desfășurate în oraș, inclusiv în evenimente la care a participat și Ilie Bolojan.
De asemenea, Mihai Morar și-a deschis o cafenea într-un muzeu din Oradea, iar Radio ZU, postul cu care este asociat, ar fi beneficiat de finanțări importante din partea administrației locale orădene.
În acest context, susținerea exprimată public de Mihai Morar pentru Ilie Bolojan a fost interpretată de unii comentatori și prin prisma legăturilor sale cu Oradea și cu proiectele dezvoltate acolo. Mesajul său, formulat într-un ton puternic emoțional, a devenit rapid un nou subiect de dezbatere după căderea Guvernului Bolojan.