HomeStiriMinistrul Sănătății schimbă regulile în spitale. Ce se va întâmpla din septembrie

Ministrul Sănătății schimbă regulile în spitale. Ce se va întâmpla din septembrie

-

Alexandru Rogobete anunță schimbări majore în spitalele din România. Noile reguli intră în vigoare din septembrie

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut un anunț important privind modul în care vor funcționa spitalele din România. Începând cu luna septembrie, unitățile sanitare vor fi obligate să respecte reguli noi, menite să crească transparența față de pacienți și, implicit, încrederea oamenilor în sistemul medical.

Transparență pentru pacienți și aparținători

Concret, spitalele vor publica lunar, pe site-urile proprii, informații detaliate despre activitatea lor: numărul total de pacienți internați, gradul de ocupare a paturilor în luna precedentă, transferurile între unități și chiar numărul externărilor la cerere.

„Aceste măsuri nu sunt doar pentru o mai bună informare a pacienților, ci și pentru a reda încrederea în sistemul medical românesc. Oamenii au dreptul să știe ce se întâmplă în spitalele unde merg pentru tratament”, a subliniat ministrul.

Schimbări în ocuparea funcțiilor de conducere

Pe lângă transparența instituțională, Rogobete a anunțat modificări importante și în privința ocupării funcțiilor de șef de secție, laborator sau serviciu medical.

În locul concursurilor formale de până acum, candidații vor fi obligați să susțină examene reale, bazate pe proiecte de dezvoltare a secției și a echipei medicale, cu indicatori clari și obiective măsurabile.

„Șefii de secție, de laborator sau de servicii medicale vor semna contracte de administrare bazate pe indicatori de performanță monitorizați anual. Funcția nu va mai fi ocupată doar prin formalități, ci printr-o evaluare reală, fundamentată pe rezultate și viziune”, a explicat ministrul.

„Nu mai putem continua așa”

Rogobete a atras atenția că simpla calitate universitară nu va mai fi suficientă pentru a ocupa o funcție de conducere.

„Calitatea universitară nu mai poate fi singura recomandare pentru a deveni șef de secție. Știm bine că nu întotdeauna cel mai mare în grad universitar este și cel mai bun lider. Eliminăm concursurile formale, unde se recitau două-trei articole de lege, și introducem criterii de performanță și evaluare continuă. Știu că rezistența va fi mare, dar împreună putem schimba lucrurile. Este evident că nu mai putem continua așa”, a transmis ministrul Sănătății.

Astfel, începând cu luna septembrie, spitalele din România vor intra într-un proces de transformare ce vizează atât transparența în relația cu pacienții, cât și profesionalizarea actului de conducere.

Recomandate

Ultimele postări