Momente copleșitoare la înmormântarea lui Emeric Ienei – nepoata marelui antrenor a emoționat până la lacrimi întreaga asistență
Zi de profundă durere pentru lumea fotbalului românesc. Sâmbătă, 8 noiembrie 2025, legendarul Emeric Ienei, antrenorul care a scris istorie conducând Steaua București spre triumful din Cupa Campionilor Europeni în 1986, a fost condus pe ultimul drum, cu onoruri militare, la Oradea.
Slujba de înmormântare, desfășurată la Biserica Militară a Garnizoanei Oradea, a fost una solemnă, marcată de un amestec de lacrimi, recunoștință și respect. Atmosfera a fost una profund emoționantă, fiecare gest, fiecare privire vorbind despre imensa pierdere a unui simbol al fotbalului românesc.
Lumea fotbalului, unită în durere
La ceremonie au participat aproximativ 500 de persoane, printre care foști elevi ai marelui antrenor, colegi, prieteni și admiratori. Printre cei prezenți s-au numărat Mihai Stoica, Loți Boloni, Marius Lăcătuș, Tudorel Stoica, Dumitru Stângaciu, Iosif Rotariu, Miodrag Belodedici, Gabi Balint, Adrian Bumbescu, dar și alte nume importante care au făcut parte din „generația de aur” a Stelei.
Toți au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu celui care a fost mai mult decât un antrenor – un mentor, un model de eleganță și caracter, un adevărat părinte spiritual pentru fotbaliștii care l-au avut aproape.
Slujba religioasă a fost oficiată în două limbi – română și maghiară, în semn de respect față de rădăcinile și identitatea lui Emeric Ienei, născut într-o familie de etnie maghiară, dar care și-a dedicat întreaga viață României și fotbalului românesc.
Gestul care a emoționat întreaga asistență
Cel mai intens moment al ceremoniei a venit chiar înainte ca sicriul cu trupul neînsuflețit al marelui antrenor să fie coborât în mormânt, în Cimitirul Rulikowski din Oradea.
Alisa, nepoata lui Emeric Ienei, a făcut un gest care i-a lăsat pe toți fără cuvinte: cu vocea tremurând de emoție, a început să intoneze imnul României.
O liniște adâncă s-a așternut peste cimitir. Oamenii s-au ridicat în picioare, iar mulți dintre cei prezenți nu și-au putut stăpâni lacrimile. Sunetul imnului s-a împletit cu bătaia tobelor onorurilor militare și cu dangătul clopotelor, creând un moment solemn și cutremurător.
Pentru câteva clipe, timpul părea să se fi oprit. În acel gest al tinerei, toți au văzut simbolul unei vieți trăite cu devotament pentru țară, pentru echipă și pentru idealurile sportive.
„A fost un moment care ne-a răscolit pe toți. Am simțit cum prin vocea nepoatei sale, domnul Ienei era onorat așa cum merita – ca un mare român, un mare om și un mare profesionist”, a spus un fost elev al antrenorului.
Emeric Ienei – legenda care a unit o țară
Emeric Ienei rămâne în amintirea românilor drept primul antrenor român care a câștigat Cupa Campionilor Europeni, cu Steaua București, în 1986, după finala istorică de la Sevilla. Cariera sa a fost marcată de echilibru, eleganță și o dragoste nemărginită pentru sportul-rege.
De-a lungul timpului, a fost nu doar un simbol al performanței, ci și un exemplu de modestie, calm și demnitate. Fiecare echipă pe care a condus-o a purtat amprenta personalității sale: disciplina, respectul și încrederea în oameni.
O despărțire plină de recunoștință
În timp ce sicriul era coborât în pământ, foștii săi elevi au ținut în mâini flori și coroane, iar lacrimile lor au vorbit în locul cuvintelor. Mulți dintre cei prezenți au spus că moștenirea lui Emeric Ienei nu se va stinge niciodată.
„Domnul Ienei a fost mai mult decât un antrenor. A fost un model de viață, un om care ne-a învățat să fim demni și să respectăm tricoul pe care îl purtăm. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus Marius Lăcătuș, vizibil emoționat.
Emeric Ienei a plecat dintre noi, dar spiritul său va rămâne viu în istoria sportului românesc și în inimile tuturor celor care l-au cunoscut. Iar gestul nepoatei sale, care a cântat imnul în momentul despărțirii, va rămâne una dintre cele mai emoționante imagini ale acestui adio plin de demnitate și dragoste.