Cum să ai cele mai frumoase muscate în fiecare an – aceasta este dilema multor grădinari pasionați. Dar să știi că există câteva reguli simple și eficiente care pot face diferența! Vrei ca florile tale să fie invidiate de toți vecinii? Ei bine, iată cum poți să obții acest lucru!
Una dintre cele mai mari provocări pentru iubitorii de muscate este să le păstreze în timpul iernii. Deși sunt flori rezistente, muscatele au anumite nevoi specifice în sezonul rece. Dacă aceste nevoi sunt respectate, muscatele tale vor înflori din nou în primăvară și vor fi la fel de bogate și frumoase ca și în anul precedent.
1. Temperatura optimă de păstrare
La primele semne de răcire a vremii, chiar dacă muscatele sunt încă pline de flori, este important să sacrifici florile și să aduci ghivecele într-o încăpere luminată, la o temperatură care să nu scadă sub 0°C pentru muscatele drepte și sub 5°C pentru cele curgătoare. Temperatura în încăperea în care sunt depozitate muscatele nu ar trebui să depășească 10-14°C. De menționat este faptul că temperaturile mai scăzute la care sunt expuse muscatele pe timpul iernii favorizează inflorirea. Astfel, muscatele pot fi păstrate în pivniță, într-un garaj bine izolat sau într-o încăpere care nu este încălzită pe timpul iernii.
Muscatele curgătoare sunt mai sensibile și nu ar trebui depozitate în pivniță. Acestea necesită lumină și aerisire adecvată în timpul iernii.
2. Tăierea lastarilor verzi
Înainte de a le aduce în încăperea de iarnă, este recomandat să tai lastarii cu flori sau fără, similar cu tăierea viței de vie în primăvară. Tăierea ar trebui făcută la 2-4-6 ochiuri, în funcție de vigoare. Este important să păstrezi doar ramurile puternice, lemnificate, deoarece ramurile firave sau verzi se pot usca sau putrezi în timpul iernii. Nu este necesar să faci nimic altceva decât să ai curajul necesar pentru a tăia muscatele înainte de a veni gerul.
3. Nu schimbați sau nu îmbogățiți solul
În timpul iernii, muscatele nu au nevoie de suplimente nutritive pentru a se hrăni. De aceea, este important să nu schimbi sau să îmbogățești solul. Energia consumată în perioada de hibernare se poate resimți în primăvară, în momentul înfloririi.
4. Udarea muscatelor în timpul iernii
În timpul iernii, udarea muscatelor ar trebui să fie rară, o dată sau de două ori pe lună, și nu în cantități mari. Este suficient să menții solul ușor umed, fără a permite acumularea excesivă de apă. Udarea excesivă poate duce la apariția unor paraziți la rădăcină, cauzând putrezirea și deteriorarea plantei. Este important să nu uzi muscatele mai mult decât este necesar, deoarece acestea nu rezistă la temperaturi mai scăzute de 5°C.
Urmează aceste reguli simple și vei avea cele mai frumoase muscate, invidiate de toți vecinii tăi!