Guvernul Bolojan a căzut, iar efectele crizei politice ar putea fi resimțite puternic de pensionari. Indexarea pensiilor, programată pentru 1 ianuarie 2027, riscă să devină tot mai greu de realizat, în condițiile în care ar fi nevoie de aproximativ 12 miliarde de lei pentru susținerea acestei majorări.
Căderea Guvernului deschide o perioadă complicată pentru România. Pentru unele categorii sociale, schimbările politice pot aduce speranțe sau negocieri noi, însă pentru pensionari situația pare mult mai delicată. Instabilitatea de la Palatul Victoria poate întârzia decizii importante, iar formarea unui nou Executiv nu se anunță deloc simplă.
Una dintre cele mai mari mize este indexarea pensiilor de la începutul anului 2027. În mod normal, pensionarii ar trebui să beneficieze de o creștere a veniturilor, însă această măsură depinde direct de bugetul de stat și de capacitatea viitorului Guvern de a găsi resursele necesare. Suma estimată pentru indexare se ridică la aproximativ 12 miliarde de lei, o valoare greu de acoperit în actualul context economic.
Pensionarii ar putea pierde bani din 2027
Criza politică vine într-un moment în care presiunea pe buget este deja foarte mare. Fără un Guvern stabil și fără o strategie clară, indexarea pensiilor riscă să fie amânată sau chiar blocată. În acest scenariu, pensionarii ar putea ajunge să primească mai puțini bani decât se așteptau, iar diferențele lunare ar putea deveni semnificative.
Analistul Victor Negrescu a atras atenția că situația bugetară este extrem de dificilă, iar România depinde tot mai mult de împrumuturi pentru a-și acoperi cheltuielile curente. Potrivit acestuia, indiferent cine va ajunge la Palatul Victoria, noul Guvern ar putea fi obligat să ia măsuri dure, inclusiv înghețarea pensiilor și salariilor.
„Indiferent cine va veni la Palatul Victoria, va trebui ca anul viitor să înghețe pensii și salarii. Pentru că gaura la buget e atât de mare încât noi trăim din împrumuturi, în medie de 1 miliard de euro pe săptămână, pentru a avea cum să achităm toate facturile lipsei de responsabilitate din ultimii ani”, a declarat Victor Negrescu.
Pierderi tot mai mari pentru pensionari
Situația devine și mai îngrijorătoare dacă sunt analizate indexările care nu au mai fost aplicate în anii anteriori. Potrivit unor calcule, în 2025 pensionarii ar fi trebuit să primească în plus aproximativ 10 lei lunar. Pentru că indexarea nu a avut loc, pierderile acumulate ar fi ajuns la aproximativ 4.300 de lei.
Și anul acesta scenariul este asemănător. Pensiile ar fi trebuit să crească, în medie, cu 7 lei, însă lipsa indexării ar însemna o pierdere lunară estimată la 221 de lei pentru pensionari. Pe parcursul unui an întreg, suma pierdută ar putea ajunge la aproximativ 2.600 de lei.
Cel mai dur scenariu este însă cel pentru 2027. Dacă indexarea nu va fi aplicată, pensionarii români ar putea pierde în jur de 400 de lei în fiecare lună. La final de an, pierderea totală s-ar putea ridica la 4.800 de lei pentru fiecare pensionar afectat.
În acest context, criza politică nu mai este doar o problemă de partide și negocieri, ci devine o problemă directă pentru milioane de români. Fără un Guvern stabil, fără un buget solid și fără resurse clare pentru indexare, pensionarii riscă să fie printre cei mai afectați de blocajul politic actual.