Pensionarii, nemulțumiți după reținerea CASS. Suma care le-a fost scăzută din pensie

Pensionarii români, revoltați după reținerea CASS: „E foarte dureros”

Valul de nemulțumiri în rândul pensionarilor români a crescut semnificativ după intrarea în vigoare, de la 1 august 2025, a noilor măsuri de austeritate care prevăd plata CASS – contribuțiile la asigurările de sănătate.

Pe lângă impozitul de 10% aplicat diferenței dintre pensie și plafonul neimpozabil de 3.000 de lei, pensionarii cu venituri lunare mai mari decât acest prag au început să plătească și 10% CASS. Astfel, suma netă pe care o primesc la final de lună a scăzut și mai mult, afectând peste 2,5 milioane de pensionari.

Cât pierd pensionarii din pensie

În funcție de cuantumul pensiei, pierderile variază de la câteva zeci până la câteva sute de lei pe lună. Mulți se plâng că banii lipsă îi împing în pragul sărăciei.

„Mi-au luat 300 de lei din pensie”, a povestit, cu tristețe, o pensionară pentru Antena 3 CNN.

O altă femeie a relatat cazul cutremurător al unei vecine în vârstă de 90 de ani, care, din lipsă de bani, își împarte porțiile de mâncare pe mai multe mese sau chiar pe mai multe zile:

„Mi-a spus că micul dejun l-a împărțit în două. A pus o jumătate pentru cină. Prânzul îl împarte pentru două zile. E foarte dureros.”

Într-un context economic în care medicamentele, alimentele, utilitățile și energia se scumpesc constant, mulți pensionari spun că se simt complet lipsiți de soluții.

Cine plătește CASS începând cu 1 august 2025

Nu doar pensionarii cu venituri peste 3.000 de lei/lună sunt obligați să plătească CASS. Lista celor afectați de noua măsură include:

  • Coasigurații – soț/soție sau părinți fără venituri proprii;
  • Beneficiarii indemnizației de șomaj;
  • Persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului;
  • Persoanele cu venitul minim de incluziune (ajutor social);
  • Personalul monahal (membrii cultelor religioase fără venituri);
  • Pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 lei/lună – aceștia plătesc 10% CASS doar pentru suma care depășește acest prag.

Exemplu de calcul: Dacă pensia este de 4.000 lei, se reține 10% din suma ce depășește 3.000 lei, adică 100 de lei/lună.

Această schimbare fiscală, justificată de autorități prin necesitatea echilibrării bugetului, este resimțită de vârstnici ca o povară în plus într-o perioadă în care fiecare leu contează.

You cannot copy content of this page