Ancheta declanșată după tragedia din stațiunea elvețiană Crans-Montana scoate la iveală detalii cutremurătoare despre cauzele incendiului din noaptea de Revelion. Potrivit procurorilor, focul ar fi pornit de la un obiect aparent banal: artificii de tip „lumânări aniversare”, atașate sticlelor de șampanie și ridicate prea aproape de tavanul barului.
Procurorul general al cantonului Valais, Beatrice Pilloud, a declarat că toate indiciile analizate până în prezent arată că incendiul a fost declanșat de aceste artificii ușor accesibile publicului larg. „Totul ne face să credem că focul a izbucnit din cauza lumânărilor sau artificiilor puse pe sticlele de șampanie, care au fost ținute prea aproape de tavan. De acolo, incendiul s-a extins extrem de rapid”, a explicat procuroarea, citată de The Guardian.
Anchetatorii au analizat deja numeroase înregistrări video din interiorul barului și au audiat martori, fiind întocmite rapoarte detaliate. De asemenea, au fost furnizate listele cu persoanele prezente în local în noaptea tragediei.
Materialele din bar, sub lupa anchetei
Următoarea etapă a investigației vizează materialele de construcție și amenajare ale barului, în special spuma izolatoare de pe tavan, despre care există suspiciuni că ar fi contribuit decisiv la propagarea rapidă a flăcărilor. Totodată, sunt verificate permisele de funcționare, respectarea normelor de siguranță, existența și funcționarea stingătoarelor, precum și accesul real la ieșirile de urgență.
Întrebată dacă artificiile utilizate necesitau o autorizație specială, Pilloud a precizat că este vorba despre produse comune: „Sunt lumânări de aniversare pe care le poți cumpăra din aproape orice magazin. Oricine are acces la ele”.
Ancheta va stabili și dacă există vinovății penale pentru neglijență în acest caz, a mai spus procuroarea.
Bilanț tragic și lupta pentru identificarea victimelor
Tragedia a lăsat în urmă un bilanț devastator: 47 de persoane și-au pierdut viața, iar 119 au fost rănite, multe dintre ele în stare critică. Din totalul răniților, 113 au fost identificați până acum, printre care 71 de cetățeni elvețieni, 14 francezi și 11 italieni, a anunțat șeful poliției cantonale, Frédéric Gisler. Autoritățile avertizează însă că aceste cifre nu sunt definitive, întrucât numeroși răniți încă se luptă pentru viața lor.
Aproximativ 50 dintre victimele rănite au fost sau urmează să fie transferate către unități specializate în tratarea arsurilor din alte țări europene, a precizat Mathias Reynard, șeful regiunii Valais.
Identificarea cadavrelor este un proces extrem de dificil. Arsurile severe fac ca procedurile medico-legale să dureze zile întregi, au avertizat oficialii elvețieni.
Destine frânte și apeluri disperate
Prima victimă identificată public a fost Emanuele Galeppini, un tânăr jucător de golf italian de doar 16 ani, care locuia în Dubai. Între timp, părinții și prietenii tinerilor dispăruți au lansat apeluri disperate, în timp ce ambasadele mai multor țări încearcă să afle dacă cetățenii lor se numără printre victime.
Marco, un tânăr de 20 de ani din Milano, a declarat pentru Reuters că 20 dintre prietenii săi sunt încă dispăruți. „Unii sunt răniți grav, alții sunt în siguranță, dar despre mulți nu avem nicio veste. Ni s-a spus că nu au fost găsiți”, a spus acesta, vizibil șocat.
Ministrul italian de externe, Antonio Tajani, a confirmat că 13 cetățeni italieni sunt internați în spitale, iar alți șase sunt dați dispăruți. De asemenea, Ambasada Franței a anunțat că opt cetățeni francezi sunt în continuare dispăruți, iar nouă au fost răniți.
Întrebări grave despre ieșirile de urgență
Profesorul Ed Galea, director al Grupului de Inginerie pentru Siguranța la Incendii de la University of Greenwich, a ridicat semne serioase de întrebare cu privire la siguranța localului. Deși autoritățile au susținut că barul Le Constellation avea două ieșiri de urgență, expertul a atras atenția că nu este clar dacă acestea erau funcționale și la nivelul subsolului, unde au fost găsite majoritatea victimelor.
„Dacă exista o a doua ieșire din subsol, trebuie să știm dacă era liberă, blocată sau încuiată”, a subliniat Galea, într-o declarație pentru Sky News. El a pus sub semnul întrebării și conformitatea materialelor de izolație fonică de pe tavan: „Faptul că doar scânteile de la artificii au declanșat un incendiu care s-a extins atât de rapid ridică serioase suspiciuni privind respectarea normelor de securitate la incendiu”.
Între timp, în Crans-Montana, localnici și turiști continuă să depună flori și să aprindă lumânări la un altar improvizat din apropierea barului. „Am fi putut fi noi”, a spus Emma, o tânără de 18 ani din Geneva, care a decis în ultimul moment să nu intre în local. O altă adolescentă, Elisa Sousa, de 17 ani, a mărturisit că își datorează viața mamei sale, care nu a lăsat-o să meargă la petrecere.
Tragedia de la Crans-Montana rămâne una dintre cele mai grave catastrofe din istoria recentă a Elveției, iar ancheta aflată în desfășurare încearcă acum să răspundă unei întrebări dureroase: cum a putut un obiect atât de banal să declanșeze un dezastru de asemenea proporții.