Radu Ille, confesiuni tulburătoare după divorțul de soție. Separare după douăzeci de ani de mariaj

Radu Ille, primele declarații după divorțul de Nina, soția lui timp de 20 de ani: „Îmi dau lacrimile când vorbesc despre ea”

După două decenii de căsnicie, doi copii și o viață construită împreună, Radu Ille și soția sa, Nina, au decis să meargă pe drumuri separate. Deși inițial cererea de divorț depusă la sfârșitul anului 2024 a fost respinsă, despărțirea s-a oficializat ulterior. La mai bine de șase luni de la separare, îndrăgitul interpret de muzică populară a vorbit, în exclusivitate pentru Spynews.ro, despre unul dintre cele mai dureroase momente din viața sa.

„Nu mi-am imaginat că vom ajunge aici, dar viața are drumul ei”

Cu ochii în lacrimi, Radu Ille a mărturisit că, deși și-ar fi dorit o împăcare, a ales să accepte ceea ce el numește „planul lui Dumnezeu”. Cântărețul nu caută vinovați și nu arată cu degetul, ci vorbește cu respect și profundă recunoștință despre femeia care i-a fost alături timp de 20 de ani și i-a dăruit doi copii.

„Omenește, m-aș fi bucurat să nu se ajungă aici. Nu credeam niciodată că se va întâmpla, dar asta e viața. Mergem mai departe, îi mulțumesc lui Dumnezeu că suntem sănătoși și că pruncii noștri sunt bine. Oamenii au multe dureri pe lume, așa că haideți să vorbim și despre lucruri frumoase…”, a spus artistul.

„Ninuța va rămâne pentru totdeauna mama copiilor mei”

Artistul a ținut să sublinieze că, deși mariajul s-a încheiat, respectul și dragostea pentru mama copiilor lui nu se vor schimba niciodată. El a refuzat ideea de a vorbi urât despre fosta sa soție, considerând acest lucru lipsit de omenie.

„Nu contează ce spune lumea sau ce scrie presa. Ninuța va rămâne pentru totdeauna mama copiilor mei. Nici măcar în gând nu pot să vorbesc urât despre ea. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu doi copii minunați, iar ea va avea mereu un loc special în sufletul meu.”

„Mă rog pentru ea în fiecare zi”

Pentru Radu Ille, rugăciunea este sprijinul care l-a ajutat să treacă peste suferință. A mărturisit că se roagă zilnic pentru sănătatea tuturor celor dragi – inclusiv pentru fosta sa soție.

„Mă rog dimineața, seara, când beau apă sau când mănânc. Și una dintre rugăciunile mele este pentru sănătatea mamei copiilor mei. Îmi dau lacrimile când vorbesc despre ea. E mama pruncilor mei. Dumnezeu a decis ca drumurile noastre să se despartă. Eu doar accept.”

O relație civilizată și sprijin comun pentru copii

Deși separați, Radu și Nina păstrează o relație bazată pe respect și cooperare, pentru binele copiilor lor – un băiat de 20 de ani și o fetiță de 11. Cântărețul a declarat că, atunci când au decis să divorțeze, le-au explicat copiilor situația, iar aceștia au înțeles matur și cu echilibru.

„Am vorbit cu copiii. Băiatul meu are 20 de ani, am putut discuta deschis. Fetița e mai mică, dar a înțeles și ea, pe cât posibil. Oricât de grea ar fi fost această despărțire, pentru mine și pentru ea, ei sunt și vor rămâne mereu prioritatea noastră.”

„Hârtia nu mai există, dar sentimentul a rămas”

Cu emoție, Radu Ille și-a amintit momentul în care a semnat certificatul de căsătorie și a declarat că, deși documentul nu mai este valabil, trăirea din acea zi rămâne vie în sufletul său.

„Pixul din mâna mea făcea parte din mine când am semnat. Nu cred că mai sunt mulți bărbați care simt așa. Eu am plâns de bucurie atunci. Acum, hârtia nu mai există, dar ce am simțit în ziua aceea, încă trăiește în mine.”

O viață dedicată muzicii și copiilor

Artistul spune că, deși viața profesională este agitată și plină de evenimente, nu trece mai mult de două zile fără să-și vadă copiii sau să petreacă timp cu ei. Chiar dacă petrece mult timp în turnee sau concerte, familia rămâne esențială pentru echilibrul lui emoțional.

„Seară de seară, dacă nu sunt cu ei, a doua zi sigur sunt. Copiii mei sunt sursa mea de energie. Răducu e un ochi, Eli Maria e celălalt ochi. Iar Nina, ea e sufletul. Ei fără mamă… nu există. Mă remobilizez și merg mai departe.”

„Viața merge înainte”

Chiar dacă a trecut printr-o perioadă dificilă, Radu Ille rămâne recunoscător pentru tot ce are: carieră, familie, sănătate. Spune că va continua să cânte, să iubească viața și să-și onoreze rolul de tată cu aceeași dăruire.

„Slavă Domnului că pot să vorbesc cu seninătate acum. Iubesc viața, iubesc iarba, cerul, oamenii. Dumnezeu mi-a dat o familie frumoasă, chiar dacă azi nu mai suntem împreună. Am primit lecții, dar și daruri.”

Un om sincer, un artist cu suflet și un tată devotat – așa rămâne Radu Ille în ochii celor care l-au ascultat și l-au iubit. Deși încheierea unei căsnicii de 20 de ani nu e ușoară, interpretul de muzică populară dovedește că demnitatea, credința și iubirea pentru familie pot fi mai puternice decât orice durere.