28 iunie ne amintește de pierderea unui artist excepțional: Paul Urmuzescu (28 iunie 1926 – 19 februarie 2018)
Ziua de 28 iunie marchează dispariția unuia dintre cei mai rafinați și versatili creatori ai muzicii și audiovizualului românesc: Paul Urmuzescu. Considerat un veritabil maestru, Urmuzescu și-a lăsat amprenta asupra mai multor generații prin eleganța, profesionalismul și discreția cu care a servit arta.
Un drum de pionier în radio și televiziune
Cariera sa impresionantă a început în 1947 la Radiodifuziunea Română, unde, timp de aproape trei decenii, a fost regizor muzical, ilustrator, maestru de sunet și redactor. Din 1969, Paul Urmuzescu s-a dedicat Televiziunii Române, unde, timp de un deceniu, a fost redactor muzical, șef de secție și realizator de emisiuni. Pentru colegii săi, era un etalon profesional, un exemplu de devotament și versatilitate, capabil să își depășească propriile limite artistice de fiecare dată.
Un muzician complet, educat de cei mai buni
Formarea sa muzicală a fost solidă: a studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, avându-i ca mentori pe Tudor Ciortea, Carmen Petra Basacopol, Aurel Stroe, Adrian Rațiu și Theodor Rogalschi. Acești maeștri nu doar că i-au cultivat talentul, dar i-au insuflat o eleganță și o modestie care l-au însoțit toată viața.
De la scenă la film și muzică ușoară
Creativitatea sa nu a avut limite. De-a lungul carierei, Paul Urmuzescu a abordat cu aceeași naturalețe muzica clasică, lucrările vocal-simfonice, coloanele sonore de film, musicalurile și piesele de muzică ușoară. A debutat ca și compozitor în 1954, cu muzica pentru piesa „Regele Lear”. A compus 54 de partituri pentru spectacole de teatru, inclusiv în teatre din Suedia și Danemarca, 47 de coloane sonore pentru filme, dar și muzică de deschidere pentru evenimente de talie mondială, precum Campionatul Mondial de Fotbal de la Barcelona (1982) sau Jocurile Olimpice Mediteraneene de la Casablanca și Rabat.
Muzica ușoară i-a adus șlagăre nemuritoare, fredonate de milioane de români: „Cupidon”, „Fotograful”, „Mica uvertură”, „La anii mei”, „Marea cântă”, „București”, „Va veni o clipă”, „Cât soare”, „Cântă universul”, „Florile iubirii” sau „E seara amintirilor”.
Premii, recunoaștere și o modestie rară
Talentul i-a fost răsplătit cu numeroase premii: Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia (1966), Premiul Radioteleviziunii Române (1967) și cinci Premii ale Uniunii Compozitorilor. În 2011, Biblioteca Bucureștilor i-a dedicat un volum în seria „Colecția Maeștrii”, recunoscând astfel contribuția sa valoroasă la cultura românească.
Pentru mulți realizatori de televiziune, Paul Urmuzescu a fost un mentor, direct sau indirect. Prin modul în care și-a construit cariera – orchestrând, compunând, înregistrând și mixând propriile lucrări – el a definit ideea de artist complet, implicat în fiecare etapă a creației.
O amprentă de neșters în cultura românească
Paul Urmuzescu a fost un geniu discret, care a preferat să rămână în umbra propriului succes. A refuzat strălucirea scenei în favoarea muncii de culise, știind că adevărata sa valoare stă în profunzimea și autenticitatea fiecărei note compuse.
Moștenirea pe care o lasă în urmă este mult mai mult decât un repertoriu de partituri: este un exemplu de profesionalism, rafinament și verticalitate, într-o lume culturală aflată mereu în schimbare. Dispariția sa rămâne o pierdere pentru muzică, televiziune și întreaga industrie creativă din România.
