18 iunie – o zi de doliu în cultura românească: plecarea lui Gică Petrescu, vocea eternă a muzicii ușoare
Ziua de 18 iunie rămâne pentru totdeauna înscrisă în calendarul suferinței culturale a României. Este ziua în care s-a stins din viață Gică Petrescu, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști ai țării, o figură emblematică a muzicii ușoare românești și o voce care a devenit sinonimă cu sufletul românesc.
Născut la 2 aprilie 1915, Gică Petrescu și-a descoperit vocația muzicală încă din școală, unde făcea parte dintr-un ansamblu artistic. La doar 15 ani, talentul său a fost remarcat de marele compozitor Ion Vasilescu, cel care l-a condus spre microfonul Radioului, deschizându-i drumul unei cariere care avea să dăinuie peste decenii.
Un artist format din sensibilitate și destin
Un moment care l-a marcat profund a fost pierderea mamei, pe când avea doar 16 ani. Mai târziu, artistul avea să descrie acel moment cu o emoție sfâșietoare:
„S-a stins discret, fără un vaiet, fără un suspin, așa cum trăise, într-o zi mohorâtă, cu vântul suflând dinspre Dunăre, la ceasul când stelele pălesc și ziua se îngână cu noaptea…”
Această durere timpurie nu l-a împiedicat să urce spre lumină. Din anii ’60, Gică Petrescu devine o prezență constantă pe micile ecrane, cucerind inimile românilor cu interpretări vibrante, jovialitate, respect față de public și un farmec personal inegalabil.
De la restaurante modeste la scene internaționale
Artistul își amintea cu drag primele contracte, atunci când cânta la ceaiuri dansante și baluri. Una dintre primele sale colaborări importante a fost la grădina-restaurant Princiar de pe Șoseaua Kiseleff, unde era acompaniat de orchestra condusă de tânărul compozitor Aurel Giroveanu. Când vestitul naist Fănică Luca l-a remarcat, l-a invitat la o cârciumioară din Pucioasa, loc modest, dar frecventat de iubitorii de muzică autentică.
A fost doar începutul unei cariere spectaculoase, care avea să depășească granițele țării. Gică Petrescu a susținut două mari turnee internaționale: unul în Paris – unde a cântat timp de două luni alături de mari nume ale scenei românești, precum Stela Popescu și Mircea Crișan –, iar celălalt în Israel, alături de Florin Piersic și Doina Badea.
Un episod savuros din cariera sa a fost întâlnirea cu un soldat sovietic în Moscova:
„Era atât de entuziasmat de cum cântasem Buharestul meu, încât, drept semn de admirație, mi-a turnat pe cap o sticlă întreagă de apă de colonie Krasnaia Moscova.”
O moștenire muzicală de neuitat
Între 1966 și 1971, Gică Petrescu a înregistrat o serie de șlagăre nemuritoare, lansate de celebra casă de discuri Electrecord. Piese precum „Căsuța noastră”, „Uite-așa aș vrea să mor” sau „Du-mă acasă, măi tramvai” au devenit coloana sonoră a unei epoci întregi și continuă, până astăzi, să aducă zâmbete și nostalgii românilor de pretutindeni.
Cu o voce inconfundabilă și un stil plin de căldură, Gică Petrescu a întruchipat spiritul autentic al muzicii de petrecere, dar și rafinamentul melodiilor urbane de altădată. Nu doar un interpret, ci un veritabil ambasador al bucuriei de a trăi, el a cântat despre viață, iubire, dor și speranță.
Un simbol național, pentru toate generațiile
Pentru publicul larg, Gică Petrescu a fost mai mult decât un artist: a fost un prieten, un companion muzical prezent în casele românilor la toate sărbătorile și momentele speciale. A reușit să rămână actual în inimile generațiilor trecute, dar și să fie descoperit și iubit de cei tineri.
Ziua de 18 iunie nu înseamnă doar comemorarea unei pierderi, ci și celebrarea unei vieți trăite cu pasiune, a unei cariere construite cu talent, modestie și respect. Gică Petrescu nu a fost doar „cel mai iubit cântăreț al românilor”, ci o veritabilă legendă care și-a câștigat nemurirea prin cântec.
Astăzi, când îi ascultăm vocea, ne întoarcem în timp și, totodată, ne amintim cine suntem. Cântecele sale rămân punți între generații, iar amintirea lui – un reper etern în istoria culturală a României.
