Sărbătoare mare în calendarul ortodox pe 9 decembrie 2025, zi în care credincioșii prăznuiesc Zămislirea Maicii Domnului – un moment sfânt care marchează începutul istoriei mântuirii. Este o zi cu o încărcătură spirituală deosebită, închinată minunii prin care Dumnezeu a dăruit-o lumii pe Fecioara Maria, cea care avea să devină mama Mântuitorului.
Ce sărbătorim pe 9 decembrie în calendarul ortodox
Biserica Ortodoxă prăznuiește în fiecare an, pe 9 decembrie, Zămislirea Maicii Domnului, adică momentul în care Sfinții Ioachim și Ana au primit vestea că vor avea un copil. Deși erau înaintați în vârstă și vreme îndelungată fuseseră considerați neroditori, Dumnezeu a săvârșit o minune, dăruindu-le un prunc – pe cea care avea să devină Preasfânta Fecioară Maria.
Potrivit tradiției, Arhanghelul Gavriil s-a arătat fiecăruia dintre ei în parte, vestindu-le că rugăciunile lor au fost ascultate. În Sinaxar se arată că, după 50 de ani de căsnicie fără urmași, Sfinții Ioachim și Ana au fost adesea batjocoriți și disprețuiți de cei din jur, fiind considerați lipsiți de binecuvântarea divină.
Într-o zi, Ioachim a fost respins la templu de un evreu care îl acuza că este nevrednic să aducă jertfă Domnului tocmai pentru că nu avea copii. Atins la inimă, Ioachim s-a retras în pustie, unde a început un post îndelung și rugăciuni fierbinți către Dumnezeu, cerând să facă roditor pântecele Anei.
În același timp, Sfânta Ana se ruga acasă cu lacrimi și cu nădejde. După 40 de zile de rugăciune neîntreruptă, Dumnezeu le-a trimis vestea cea bună prin Arhanghelul Gavriil: vor deveni părinți, iar fiica lor va fi aleasă să devină Maica Mântuitorului.
Minunea Zămislirii Maicii Domnului este una dintre cele mai importante momente din anul bisericesc și simbolizează binecuvântarea, speranța și puterea rugăciunii.
Rugăciunea puternică rostită pe 9 decembrie
În tradiția ortodoxă, există o rugăciune specială către Zămislirea Maicii Domnului și către Sfânta Ana, ocrotitoarea femeilor care își doresc copii. Această rugăciune se citește cu credință mai ales pe 9 decembrie, ziua prăznuirii.
Canon de rugăciune către Zămislirea Maicii Domnului:
„Doamne Dumnezeule, Atotțiitorule, Cel ce numai cu cuvântul Tău ai făcut cerul și pământul cu toate cele ce sunt într-însele; Dumnezeule, Cel ce ai zis făpturilor Tale să crească și să se înmulțească, Tu, Cel ce ai binecuvântat pe Sara, soția lui Avraam, și la bătrânețile ei a născut pe Isaac, și ai dăruit Anei, ce era stearpă, pe Samuil Prorocul și alți copii, dă-mi și mie roadă pântecelui meu, și nu mă lăsa să rămân pururea de ocară și urgie oamenilor.
Adonai, Doamne Savaot, Tu Care știi ocara nerodirii mele, dezleagă-mi durerea inimii mele, deschide pântecele meu, și pe cea neroditoare arat-o roditoare cu Atotputernicia Ta… Și orice voi naște: fecior ori fecioară, o voi închina Sfinției Tale cu toată inima, dăruind-o Bisericii Tale pentru a-Ți sluji pururea acolo.”
Această rugăciune este considerată binefăcătoare pentru femeile care își doresc să devină mame, dar și pentru familiile care cer ajutor divin pentru întărire, armonie și binecuvântare.