Șerban Copoț și soția sa sunt extrem de rezervați și nu și-au etalat niciodată problemele personale în fața publicului.

Cu o relație de peste 15 ani, din care aproape cinci de mariaj, Șerban Copoț și Roxana au descoperit cheia unei căsnicii reușite.

Artistul nu doar că trece la cratiță ori de câte ori are timp, pentru a-și răsfăța partenera, dar ia adesea copiii la drumeții pe munte, lânsându-și soția să ia o mică pauză de la ”jobul” de mamă.

Șerban Copoț se numără printre artiștii care au preferat să nu-și expună viața privată, înțelegând pe deplin decizia

soției sale de a nu se expune public. Faptul că nu și-au spălat rufele în public și că au fost parteneri pe toate

planurile i-a făcut pe cei doi soți să aibă o relație de invidiat. Ce-i drept, și prezentatorul de la iUmor ține cont de

preferințele soției sale și are grijă să nu lase toată munca de familie pe umerii ei. Chiar dacă atât el, cât și cei doi

băieți, Tedi și Alexandru, sunt pasionați de drumeții, asta nu înseamnă că o obligă și pe Roxana să meargă cu ei în expediții.

“Soția mea nu stă cu noi. Evident că vine cu noi, dar nu și pe trasee. Noi ne facem expedițiile noastre. Ea stă frumos la

hotel. De ce să o chinuim? Nu e genul care vrea neapărat să vină cu noi în mijlocul naturii. Ne-a zis că-s prea multe

insecte, că nu vrea să stea să se șteargă cu șervețele și să mergem noi la pescuit, unde vrem noi, că nu are nici o

problemă. Așa are și ea timp pentru ea, să stea la SPA, să-și facă treburile ei cât noi bântuim. Este o situație în care

fiecare are de câștigat. Chiar încurajez tații să-și ia copiii și să le lase pe mămici să stea liniștite”, ne-a mărturisit Șerban.

Atât de mult își apreciază soția, încât de câte ori îi permite timpul intră în bucătărie să pregătească cina, tocmai pentru a o lăsa pe Roxana să se mai relaxeze după o zi încărcată cu pregătirile copiilor și cu treburile casnice.