Ștefan Bănică Jr. dă startul atmosferei de sărbătoare: Concertul tradițional de Crăciun revine pe 6 și 7 decembrie, cu invitați speciali și o orchestră simfonică pe scenă
Deși vara încă își face simțită prezența, magia Crăciunului începe să prindă contur pentru fanii lui Ștefan Bănică Jr., care a anunțat oficial cea de-a 22-a ediție a concertului său tradițional de sărbători. Evenimentul va avea loc pe 6 și 7 decembrie, la Sala Palatului din București, iar biletele sunt deja disponibile pentru cei care vor să-și rezerve un loc din timp la unul dintre cele mai așteptate spectacole ale iernii.
Artistul a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, adresat fanilor săi din țară și din străinătate, în care a confirmat datele concertelor și și-a exprimat dorința de a retrăi alături de public momentele pline de energie și emoție care definesc acest eveniment devenit tradiție.
„Mi-e dor să ne revedem sau să ne întâlnim cu cei care vin pentru prima oară la concertul de Crăciun, să cântăm, să dansăm ca de obicei și să trăim împreună acele momente magice care se nasc atunci în sala de spectacol și care rămân în memoria noastră afectivă. Deși suntem în al 22-lea an de Concerte de Crăciun, sper să vă surprindem și de această dată cu ceva nou”, a scris Ștefan Bănică.
Artistul a dezvăluit și o parte din surprizele pregătite pentru public. Pe scenă vor urca invitați speciali, iar evenimentul va fi acompaniat de Orchestra Simfonică „George Enescu” din Botoșani, care va oferi un plus de rafinament muzical. Astfel, câteva dintre piesele din repertoriu vor beneficia de o nouă orchestrare, mai amplă, în ton cu spiritul Crăciunului.
„Unele cântece vor îmbrăca astfel o haină nouă, vor căpăta o altă sonoritate, cu emoția și bucuria Crăciunului. Eu și colegii mei din Rock’n’Roll Band și The 50’s vă așteptăm cu toată dragostea, ca în fiecare an. Tradiția merge mai departe”, a mai spus artistul.
Prețurile biletelor – accesibilitate în ciuda creșterii TVA-ului
Chiar dacă TVA-ul a crescut de la 1 august, prețurile biletelor la concertul de Crăciun au rămas neschimbate față de anul trecut. Biletele pornesc de la 170 de lei pentru cele mai accesibile locuri și ajung până la 320 de lei pentru categoria VIP. Organizatorii au menționat că momentan nu s-au operat modificări de preț, însă nu exclud ajustări pe viitor, în funcție de contextul economic.
„Momentan nu se vede o majorare de preț la bilete, așteptăm să vedem ce este cu acest TVA. Odată cu scumpirea vieții, se vor scumpi însă în scurt timp și biletele”, a explicat Radu Baron, impresar al mai multor vedete din România.
În ciuda scumpirilor generale, interesul românilor pentru concerte și evenimente rămâne ridicat. După cum a remarcat și impresarul, oamenii simt nevoia de relaxare și momente speciale, chiar dacă implică un efort financiar.
„Românii vor și relaxare, așa că scot bani din buzunar și pentru pâine și pentru distracții. Și la nunți vin mulți nuntași, deși darul costă destul de mult, undeva în jur de peste 500-600 de lei de persoană”, a adăugat acesta pentru Click.
Un eveniment de neratat pentru iubitorii Crăciunului
Concertul de Crăciun al lui Ștefan Bănică Jr. este un eveniment iconic pentru publicul român, adunând an de an mii de spectatori care vin să se bucure de muzică live, dans, emoții puternice și un spectacol pus în scenă cu rafinament și pasiune.
Cei care vor să se asigure că prind un loc în sală sunt sfătuiți să își rezerve biletele din timp. Concertele de Crăciun susținute de Ștefan Bănică Jr. au devenit sinonime cu sărbătoarea, iar ediția din 2025 se anunță, și de această dată, una de excepție.