Teodora Stoica, încercare grea după o accidentare serioasă. Fiica lui Mihai Stoica, în lacrimi: „A fost o zi cumplită”
Teodora Stoica, fiica lui Mihai “Meme” Stoica, traversează din nou o perioadă delicată. După ce în urmă cu câțiva ani a învins cu curaj o luptă dură împotriva cancerului, tânăra se confruntă acum cu o nouă provocare, după ce a suferit o accidentare serioasă chiar într-un loc de care era profund atașată.
Ajunsă la 29 de ani, Teodora este activă și implicată în promovarea unui stil de viață sănătos, iar pe rețelele sociale împărtășește frecvent fragmente din viața sa. Recent, ea a povestit cu sinceritate despre momentul în care, la întoarcerea într-un oraș în care locuise timp de patru ani, a avut parte de un incident neașteptat: a căzut și s-a rănit serios la gleznă chiar din prima zi.
„Am locuit aici patru ani și nu am pățit niciodată nimic. Acum, vin cu Roată și cad într-o groapă uriașă chiar din prima zi”, a scris Teodora, făcând referire și la câinele ei, nelipsit din aventurile sale. Accidentarea a fost nu doar dureroasă fizic, ci și o lovitură emoțională pentru ea.
„Am plâns toată ziua. Nici nu știu dacă de durere sau de frustrare că nu mai pot să mă plimb. El, câinele, nu s-a mișcat de lângă mine”, a continuat tânăra, vizibil afectată de situație.
Pentru o persoană activă, care și-a găsit echilibrul emoțional în mișcare și sport, această limitare fizică este o adevărată provocare. Cu atât mai mult cu cât mișcarea a fost, în trecut, refugiul ei în momente dificile.
Amintiri dureroase din trecutul familiei Stoica
Teodora a vorbit deschis în trecut și despre una dintre cele mai grele perioade din viața sa: momentul în care tatăl ei, Mihai Stoica, a fost condamnat la închisoare. Atunci, tânăra abia începuse facultatea și s-a văzut pusă în fața unei realități pe care nu o putea accepta.
„La puțin timp după ce am început facultatea, tata a intrat la închisoare. Nu mă așteptam deloc, a fost foarte greu să mă obișnuiesc cu ideea. Simțeam un gol imens. Așa am descoperit sportul, mi-a oferit echilibru și m-a ajutat enorm”, a mărturisit ea într-o postare sinceră pe TikTok.
Nemulțumită de facultatea din România și aflată într-o perioadă tulbure, a luat decizia să se mute la Barcelona, împreună cu iubitul ei de atunci. O alegere pe care o consideră, și azi, una dintre cele mai bune decizii din viața sa.
„Am schimbat mediul, am luat o gură de aer proaspăt. Uneori, e vital să te desprinzi de lucrurile care te apasă prea tare”, a mai spus Teodora.