Teheranul se apropie periculos de „ziua zero”: capitala Iranului ar putea rămâne fără apă în doar câteva săptămâni
Capitala Iranului, Teheran, cu o populație de aproximativ 10 milioane de locuitori, se află în pragul unei crize fără precedent: riscă să rămână fără apă potabilă, avertizează experții. Așa-numita „zi zero” – momentul în care robinetele orașului vor seca – ar putea surveni în doar câteva săptămâni, din cauza unei combinații devastatoare de factori: secetă extremă, gestionare deficitară și o infrastructură depășită.
Rezervoarele principale ale capitalei sunt aproape secate, iar autoritățile iraniene încearcă să reducă drastic consumul de apă. Între timp, locuitorii fac eforturi disperate să economisească fiecare strop, într-un efort de a amâna colapsul rețelei de alimentare.
„Dacă nu luăm decizii urgente astăzi, mâine ne vom confrunta cu o situație imposibil de reparat”, a avertizat președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, în cadrul unei ședințe de guvern.
O criză acută într-o țară cronic aridă
Iranul se confruntă cu una dintre cele mai severe secete din istorie – al cincilea an consecutiv fără precipitații semnificative. Temperaturile au depășit recent 50 de grade Celsius în anumite regiuni ale țării, amplificând stresul asupra resurselor de apă. Climatologul Maximiliano Herrera a declarat pentru CNN că Iranul pare să trăiască „într-o permanentă stare de caniculă record”.
„Apa este o resursă natural deficitară în Iran, dar de data aceasta, criza a ajuns în inima țării – în capitală”, a declarat Kaveh Madani, director al Institutului ONU pentru Apă, Mediu și Sănătate și fost oficial în Departamentul iranian pentru Mediu.
Măsuri disperate și efecte imediate
Autoritățile au redus presiunea apei în Teheran cu aproape 50%, afectând în mod direct peste 80% din gospodării. În clădirile înalte, mulți locuitori nu mai au deloc apă. În unele zone, apa este livrată cu cisterne, iar cei cu posibilități financiare își montează rezervoare proprii de stocare.
„Nu am mai trăit o situație ca aceasta… este ceva fără precedent pentru Teheran”, a spus Madani.
Pentru a reduce consumul, guvernul a declarat deja zile libere în provincia Teheran și alte regiuni, în speranța că oamenii vor părăsi orașul, reducând astfel cererea de apă și electricitate. Se discută chiar acordarea unei săptămâni întregi libere, ca măsură suplimentară de urgență.
De ce s-a ajuns aici: un cumul de erori și lipsă de reformă
Criza nu este doar una climatică. Potrivit profesorului Amir AghaKouchak, de la Universitatea din California, Irvine, gestionarea defectuoasă a resurselor de apă de-a lungul deceniilor a contribuit decisiv la dezastru:
- Pompare excesivă a apelor subterane;
- Practici agricole ineficiente și risipitoare;
- Urbanizare rapidă fără control al consumului;
- Lipsa investițiilor în infrastructură și reciclare.
„Iranul nu mai suferă de o simplă criză de apă – ci de faliment hidric. O parte dintre daunele produse deja sunt ireversibile”, avertizează Madani.
Barajele Teheranului, la doar 21% din capacitate
Compania Regională de Apă din Teheran a raportat că nivelul precipitațiilor a scăzut cu peste 40% față de media anuală, iar barajele care alimentează capitala sunt la doar 21% din capacitate. Cu excepția unei singure provincii, toate regiunile Iranului se confruntă cu stres hidric sever, potrivit Ministerului Energiei.
Întrebat despre o eventuală raționalizare a apei, ministrul Abbas Aliabadi a spus:
„Sperăm să nu fie necesar, dar nu excludem această măsură.”
Soluțiile propuse: de la pansamente temporare la reforme radicale
Guvernul iranian a apelat până acum la măsuri de tip „pansament”: noi proiecte de transfer al apei, reducerea presiunii și distribuție prin cisterne. Însă experții spun că soluțiile reale sunt mult mai complexe și costisitoare, necesitând:
- Programe eficiente de desalinizare și reciclare a apei uzate;
- Reformarea urgentă a agriculturii – sector care consumă 90% din rezervele de apă ale țării;
- Mutarea accentului economic de la agricultură spre industrie și servicii, cu o amprentă hidrică redusă.
„Fără o reformă structurală a economiei și o regândire a utilizării apei, vom repeta acest scenariu an de an”, afirmă Madani.
Speranța stă în toamnă
Pentru moment, guvernul și populația așteaptă cu înfrigurare toamna, în speranța că ploaia va aduce o gură de oxigen capitalei. Madani a concluzionat:
„Dacă Teheranul supraviețuiește până la sfârșitul lunii septembrie, putem spera să evităm ziua zero. Dar timpul este extrem de scurt.”
Teheranul nu mai este doar un simbol al unei națiuni, ci a devenit un exemplu global al consecințelor unui echilibru fragil între om, resurse și mediu.