Alex Dima, despre pierderea soției: „O lună mai târziu am aflat că are cancer”
Jurnalistul Alex Dima a trecut printr-o dramă profundă, după ce și-a pierdut soția în urmă cu mai mulți ani. Rămas singur, a fost nevoit să-și crească fiica și să își găsească puterea de a merge mai departe. Recent, el a vorbit deschis despre această experiență care i-a schimbat complet viața.
Boala descoperită la scurt timp după un reportaj despre cancer
În 2009, Alex Dima a realizat un material despre îngrijirea paliativă a bolnavilor de cancer, fără să știe că doar o lună mai târziu va primi o veste care îi va zgudui familia. Soția sa a fost diagnosticată cu această boală nemiloasă și, în ciuda luptei, s-a stins din viață.
„Am făcut un material la New York cu prințesa Marina Sturza, care avea un centru de îngrijire paliativă. Îmi aduc aminte cum insistam să înțeleg ce o determină să lucreze cu bolnavii de cancer în fază terminală. Pe 1 decembrie a fost difuzat reportajul, iar o lună mai târziu am aflat că soția mea are cancer”, a povestit jurnalistul.
Sprijinul primit din partea colegilor
În momentele dificile, Alex Dima a găsit sprijin în colegii de la Pro TV, care i-au fost alături și l-au ajutat să treacă peste această grea încercare.
„Când eram jos, oamenii de aici, de la Pro TV, m-au luat și m-au ridicat. M-au ajutat enorm. Au mobilat o casă de sus până jos pentru mine, ca să fiu mai aproape de spital. Cu tot ce aveam nevoie, cu linguri, cu prosoape, cu absolut tot”, a mărturisit el.
Deși viața l-a pus la încercare, Alex Dima a continuat să lupte, atât pentru fiica sa, cât și pentru cariera sa în jurnalism.