Mariana Ionescu Căpitănescu, la un pas să cadă în plasa escrocilor. Artista trage un semnal de alarmă după tentativa de fraudă cu dividende false
Mariana Ionescu Căpitănescu, una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară din România, a povestit recent cum a fost la un pas să devină victima unei înșelătorii. Artista a fost sunată de persoane necunoscute care au încercat să o convingă că are de încasat dividende de la o companie la care ar fi avut cont în trecut.
Escrocheria cu dividende false
Potrivit mărturiei sale, totul a început cu un apel telefonic primit de la un bărbat care i-a spus că are bani de ridicat din dividende. Încă din primele minute, Mariana Ionescu Căpitănescu a simțit că ceva nu este în regulă și, pentru a se lămuri, a sunat imediat la banca respectivă. Răspunsul primit a fost clar: nu avea niciun fel de acțiuni și nici dividende de încasat.
„Mi s-a părut cusută cu ață albă povestea, pentru că nu se poate să nu știu eu, atâția ani, că aș avea bani în conturi. Am verificat și am aflat că nu există nicio acțiune pe numele meu”, a declarat cântăreața pentru Antena Stars, în cadrul jurnalului prezentat de Geanina Ilieș și Marius Niță.
Escrocii au trecut la atac
La aproximativ două ore după primul apel, artista a fost din nou contactată. De această dată, individul s-a dat drept reprezentant al băncii și a încercat să îi ceară date personale. Momentul a confirmat bănuielile Marianei Ionescu Căpitănescu.
„Între timp, îmi făcusem temele. Știam deja că nu am nicio acțiune. Când m-a sunat și a încercat să pară de la bancă, i-am spus direct că știu că este o înșelătorie. El mi-a răspuns ironic: «Dar ți-am cerut date personale?». Eu i-am zis: «Urma să îmi ceri». Atunci a recunoscut: «Păi, te-ai prins». Și a început să mă înjure, folosind cuvinte obscene”, a povestit artista.
Mesajul artistei pentru public
Șocată de experiența trăită, Mariana Ionescu Căpitănescu a decis să vorbească deschis despre acest episod pentru a trage un semnal de alarmă. Ea avertizează publicul să fie extrem de atent atunci când primește astfel de apeluri, pentru că metodele escrocilor sunt din ce în ce mai sofisticate și pot părea foarte credibile.
„Atenție mare, pentru că aceste povești sunt bine închegate și pot păcăli ușor pe oricine. Ei te îmbrobodesc și, fără să îți dai seama, ești pe cale să le oferi informații sensibile”, a transmis artista.
Astfel, experiența Marianei Ionescu Căpitănescu devine un exemplu clar al pericolului reprezentat de fraudele telefonice și al importanței de a verifica întotdeauna informațiile înainte de a oferi date personale sau financiare.