Solista de muzică populară Daniela Ploia pare urmărită de un adevărat șir de ghinioane în trafic. Artista din Banat, care în urmă cu patru ani a fost implicată într-un accident grav în urma căruia a văzut moartea cu ochii și și-a făcut mașina praf, a trecut recent printr-un nou episod tensionat la volan. Deși respectă cu strictețe Postul Crăciunului și încearcă să își păstreze pacea sufletească, încercările parcă nu îi dau pace.
Zilele trecute, Daniela a trăit un alt moment de groază. Coincidență sau nu, incidentul s-a petrecut în aceeași perioadă a anului în care, cu patru ani în urmă, solista a fost spulberată într-o intersecție de o altă șoferiță care circula cu viteză mare. Atunci, impactul a fost atât de violent încât mașina artistei a luat foc, iar Daniela s-a ales cu un dosar penal pe motiv că declarațiile date imediat după accident ar fi fost contradictorii – lucru pe care l-a justificat prin starea de șoc în care se afla.
Acum, istoria părea să se repete.
Daniela Ploia, din nou la Poliție după un incident periculos în trafic
Artista a povestit, în exclusivitate pentru Click!, că o altă șoferiță i-a pus viața în pericol, tăindu-i brusc calea pe linie dublă continuă.
„S-a întâmplat din nou, la patru ani de la accidentul acela groaznic. Atunci am avut dosar penal, deși eram nevinovată, pentru că am dat declarație în stare de șoc. Acum, o șoferiță inconștientă mi-a tăiat calea, tăind linii duble continue. Milimetric, nu am intrat frontal în ea. Pur și simplu, simt că perioada asta vine cu încercări pentru mine, că și atunci eram în post când am avut accidentul cu daună totală”, a declarat solista.
Daniela s-a dus din nou la Poliție pentru a relata incidentul, hotărâtă să nu lase lucrurile nerezolvate.
„Am făcut plângere la Poliție și îmi doresc ca individa să fie găsită. Astfel de oameni omoară nevinovați. Au fost ridicate imaginile de pe camera instituției în fața căreia s-a întâmplat totul și sper să fie identificată. Lumea mă descurajează, zicând că nu se va întâmpla nimic, dar eu nu pot să tac”, a mai spus artista.
Trauma accidentului din urmă cu patru ani o urmărește și astăzi
Accidentul major din trecut a lăsat urme adânci în viața Danielei. Pe lângă mașina distrusă complet și procesul penal în care s-a trezit implicată fără voia ei, artista a trecut prin perioade grele emoțional.
„M-au acuzat de declarație falsă, dar eu eram în stare de șoc. Într-o secundă, o șoferiță cu viteză foarte mare a apărut de nicăieri și m-a spulberat. Mașina mea a luat foc după impact. Toți o cunoșteau pe cea care m-a lovit și pe mine mă blamau. Ea avea acul oprit la 90 km/h în localitate… Iar eu am primit amendă de 1.700 de lei. Am avut coșmaruri luni întregi, plângeam și nu puteam dormi. A fost o traumă îngrozitoare”, povestea solista.
Noul incident readuce la suprafață temeri vechi și arată că, pentru Daniela Ploia, drumurile încă nu sunt lipsite de pericole. Totuși, determinarea ei de a lupta pentru dreptate rămâne intactă.