HomeStiriSe schimbă legea pensiilor. Ce categorii de români primesc, în sfârșit, dreptate...

Se schimbă legea pensiilor. Ce categorii de români primesc, în sfârșit, dreptate după ani de așteptare

-

Românii care au contribuit la sistemul public de pensii înainte de 1990, dar care în prezent nu beneficiază de nicio formă de sprijin financiar, ar putea primi, în sfârșit, dreptate. O modificare importantă a legii pensiilor se află pe masa Senatului și vizează tocmai această categorie ignorată de stat timp de decenii.

Este vorba despre agricultorii din zonele necooperativizate, oameni care au cotizat ani întregi la sistemul public, dar care astăzi nu primesc nici pensie și nici ajutor social, deoarece dețin suprafețe de teren mai mari de 1.000 de metri pătrați. Situația lor ar putea fi însă reparată prin noul proiect legislativ.

Se modifică legea pensiilor: cine sunt românii pentru care statul ar putea îndrepta o nedreptate istorică

Legea care reglementează pensiile și drepturile sociale pentru țăranii cu gospodărie individuală din zone necooperativizate a fost adoptată în anul 1977. Aceasta impunea obligativitatea înscrierii în sistemul public de pensii și plata contribuțiilor aferente.

Cu toate acestea, inițiatorii proiectului explică faptul că, după 1990, statul nu a mai integrat în noua legislație această categorie de contribuabili, lăsându-i fără recunoașterea vechimii acumulate și fără acces la un venit lunar.

„Prin reglementările ulterioare, statul a uitat complet de această categorie. Avem astăzi persoane de peste 75 de ani care au cotizat la sistem înainte de 1990 și care nu beneficiază de niciun venit: nu primesc ajutor social pentru că dețin teren, nu primesc indemnizație de handicap, iar capacitatea lor de muncă este extrem de redusă. Nu beneficiază nici de facilități publice și nici de alte forme de sprijin”, se arată în expunerea de motive, citată de stirileprotv.ro.

Ce aduce nou proiectul legislativ

Documentul propune ca perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a Legii 5/1977 și abrogarea acesteia, în 1992, să fie recunoscută oficial ca stagiu de cotizare. Practic, anii pentru care acești agricultori au plătit contribuții vor fi luați în calcul la stabilirea pensiei.

Principalele modificări propuse sunt:
– recunoașterea anilor de cotizare din intervalul 1977–1992;
– stabilirea unui stagiu minim de cotizare de 10 ani;
– simplificarea procedurilor și a documentelor necesare pentru obținerea pensiei.

Proiectul a primit aviz favorabil din partea Consiliului Economic și Social, însă Consiliul Legislativ a emis un aviz negativ, iar Consiliul Fiscal a cerut suplimentarea documentelor înainte de a lua o decizie finală.

O schimbare mult așteptată

Dacă legea va fi adoptată, mii de români ajunși la vârste înaintate ar putea avea, în sfârșit, acces la drepturile pentru care au muncit și au contribuit cu decenii în urmă. Pentru mulți dintre ei, ar reprezenta prima sursă de venit stabilă din ultimii ani – o reparație morală și socială pentru o categorie care a fost ignorată prea mult timp.

Recomandate

Ultimele postări