Mara Bănică a făcut un apel dureros în mediul online, după ce o tragedie petrecută în liceul unde învață fiul ei a zguduit întreaga comunitate. Jurnalista, în vârstă de 50 de ani, a povestit că o elevă de 15 ani, colegă cu Dima, a recurs la un gest extrem în weekendul trecut, iar vestea a căzut ca un șoc atât pentru părinți, cât și pentru elevi.
Profund marcată, Mara Bănică a spus că nu poate rămâne indiferentă și a transformat durerea într-un mesaj public, pe care l-a descris drept „urletul unui părinte”. În postarea ei, jurnalista a atras atenția asupra unei realități pe care mulți părinți o simt, dar puțini o spun cu voce tare: în adolescență, comunicarea se rupe ușor, iar copiii nu se mai simt mereu în siguranță să își arate vulnerabilitățile în fața părinților.
Ea a subliniat că adolescenții caută adesea un alt adult în care să aibă încredere, o persoană capabilă să îi asculte fără judecată și să îi ajute concret. Întrebarea ei a fost directă și dureroasă: ce se întâmplă atunci când acel adult nu există sau nu este accesibil la timp?
Dincolo de emoția personală, Mara Bănică a lansat acuzații severe la adresa sistemului, vorbind despre o succesiune de eșecuri care, în opinia ei, pot duce la astfel de tragedii. A criticat existența „psihologilor în acte”, sugerând că, în multe școli, sprijinul psihologic rămâne mai degrabă o formalitate decât o soluție reală. A cerut ca mesajul ei să ajungă la instituțiile care ar trebui să protejeze minorii și să intervină rapid atunci când apar semnale de alarmă, de la autorități până la structurile care gestionează sesizările venite din școli.
În același mesaj, jurnalista a invocat și alte situații îngrijorătoare pe care spune că le-a auzit sau le-a întâlnit în mediul școlar, vorbind despre copii care ajung să își facă rău în tăcere, în spații unde nimeni nu îi vede. Tonul ei a fost unul de revoltă și neputință, rezumat într-o frază care a devenit rapid virală: „Îmi vine să urlu… ne mor copiii”.
Tragedia de acum nu este, însă, singurul motiv pentru care Mara Bănică spune că și-a pierdut încrederea în felul în care funcționează sistemul de învățământ. Jurnalista a amintit că, recent, a trecut printr-o experiență dificilă și cu fiica ei, Donca, pe care a decis să o retragă de la o grădiniță de stat. A descris situația ca fiind „cumplită”, invocând condiții pe care le consideră inacceptabile, precum supraaglomerarea și lipsa personalului cu pregătire reală, nu doar „pe hârtie”. A spus și că problemele nu țin doar de spațiu, ci de un tablou mai larg, care include și comportamente grave ce ar trebui tratate cu maximă seriozitate.
Mesajul ei pentru părinți a fost unul pragmatic: atunci când simți că ceva nu este în regulă în locul în care îți lași copilul, să nu amâni și să nu te lași blocat de vinovăție sau nostalgie. Copiii se pot adapta, spune ea, iar liniștea și siguranța lor trebuie să fie pe primul loc.
Dincolo de indignarea față de instituții, mesajul Marei Bănică readuce în discuție o nevoie urgentă: sprijin real pentru adolescenți, accesibil, discret și constant. Multe semnale de alarmă pot fi tăcute, iar un copil care pare „ok” la suprafață poate duce o luptă grea în interior. Tocmai de aceea, prezența unor adulți pregătiți să observe, să asculte și să intervină poate face diferența.
Dacă subiectul acesta te atinge personal sau îți amintește de cineva drag, e important de spus clar: nu trebuie dusă nicio suferință singur. Dacă un copil sau un adolescent pare în pericol imediat, cel mai sigur este să ceri ajutor de urgență (112) și să apelezi la specialiști cât mai repede (medic, psiholog, servicii de criză). Iar pentru părinți, uneori primul pas este simplu și greu în același timp: să înceapă o conversație fără presiune, fără reproș, doar cu prezență și răbdare.