Breaking News! Influencerul Makaveli a fost…

Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut în mediul online sub numele de Makaveli, ar fi fost ridicat joi, 11 iunie, de mascați și dus la audieri la Direcția de Investigare a Criminalității Economice. Acesta ar fi vizat într-un dosar penal care privește suspiciuni de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, influencerului i s-ar fi făcut rău în timpul audierilor, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Floreasca pentru investigații medicale.

Makaveli ar fi fost dus în fața anchetatorilor în baza unui mandat de aducere, într-un dosar în care sunt cercetate presupuse fapte de evaziune fiscală în formă continuată și complicitate la această infracțiune. În aceeași cauză ar mai fi vizate alte trei persoane.

Virgil Alexandru Zidaru a devenit cunoscut publicului larg după ce a fost prezentat drept unul dintre susținătorii activi ai lui Călin Georgescu în mediul online, promovându-l pe TikTok în perioada campaniei pentru alegerile prezidențiale.

Acțiunea anchetatorilor face parte din operațiunea „Jupiter”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Inspectoratul General al Poliției Române. În cadrul acestui dosar, autoritățile pun în aplicare patru mandate de aducere, într-o cauză penală aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

În paralel, polițiștii din Bihor au anunțat detalii despre un amplu dosar de evaziune fiscală și delapidare, în care prejudiciul total este estimat la peste 3,2 milioane de lei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, un bărbat de 49 de ani din municipiul Marghita este cercetat penal și a fost reținut pentru 24 de ore în urma unor percheziții desfășurate în județ.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor au efectuat, pe 10 iunie, șase percheziții domiciliare, dintre care cinci în Marghita și una în Oradea. Verificările au avut loc la sediile unor societăți comerciale, precum și la locuințele persoanei vizate.

Anchetatorii susțin că bărbatul, în calitate de administrator al două societăți comerciale, ar fi reținut și nu ar fi virat la bugetul de stat impozitele și contribuțiile datorate, în perioada aprilie 2022 – iunie 2024.

În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat mai multe mijloace de probă, printre care documente financiar-contabile, înscrisuri, corespondență, ștampile ale societăților comerciale, medii de stocare și echipamente electronice de comunicare. Acestea au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor.

Bărbatul a fost dus la sediul IPJ Bihor în baza unui mandat de aducere și a fost audiat de anchetatori. Ulterior, după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Persoana cercetată urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pentru dispunerea măsurilor legale. În același timp, procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor sale, printre care o casă de locuit, două apartamente și trei autoturisme.

Valoarea totală a bunurilor puse sub sechestru este estimată la aproximativ 2 milioane de lei.

Breaking News
Recomandate