Un profesor de la Academia de Studii Economice din București a intrat de curând în direct la o televiziune de știri și a spus ceva ce puțini oficiali ar recunoaște vreodată public.
Nu a fost un discurs politic. A fost o cifră.
Adrian Mitroi, cadru universitar și analist financiar, a vorbit despre banii pe care România îi plătește deja pentru a se împrumuta. Și despre o comparație pe care nimeni nu voia să o facă tare, la microfon.
Discuția a venit pe fondul unor date proaspete de la Institutul Național de Statistică, care arătau o scădere severă a cheltuielilor românilor pe alimente și carburanți. În paralel, șomajul în rândul tinerilor explodase.
Contextul nu era întâmplător. România se află de câteva luni sub presiunea agențiilor internaționale de rating, iar cuvântul “junk” a început să circule tot mai des în declarațiile economiștilor. Nu ca o teorie îndepărtată, ci ca un scenariu pe care investitorii îl calculează deja.
Mitroi a mers un pas mai departe decât colegii lui de breaslă.
“România este condusă de cifre”
Profesorul a explicat că actuala clasă politică nu mai are cu adevărat control asupra mecanismelor financiare interne. Țara, spune el, a devenit complet dependentă de capitalul extern, iar acest capital nu mai vine ieftin.
“România nu mai poate ieși din criză. Nu mai avem loc de soluții. România este condusă de cifre. În raportul BNR nu puteți vedea așa ceva, pentru că ei vorbesc frumos și elegant, dar eu vă traduc ce cred eu: România este în corzi, România nu are soluții decât cele dureroase, substanțiale de ajustare a prosperității în jos”, a spus economistul la Antena 3 CNN.
Fraza a circulat rapid. Dar nu ea a fost cea mai dură parte a intervenției.
Mitroi a explicat că nivelul de trai din ultimii ani nu a fost câștigat prin productivitate reală. A fost, în cuvintele lui, o bulă susținută de datorii.
“Noi mai avem de ajustat în această situație de ciocan și nicovală a unui nivel de trai probabil câștigat pe nedrept, fără competitivitatea muncii, probabil cumpărat cu credit scump, care are un randament de creștere economic aproape negativ”, a explicat el.
Problema e că randamentul acela negativ nu rămâne doar o statistică abstractă. Se transformă în facturi concrete, plătite lunar de statul român.
Comparația care a stârnit reacții
Fără stimuli fiscali, monetari, salariali și investiționali, fără deblocarea fondurilor europene din PNRR și fără stabilitate politică, spune Mitroi, România nu are din ce să se redreseze.
“Fără stimuli fiscal monetar-salarial-investițional-fonduri europene, fără pace politică, noi nu avem soluții. Cifrele sunt doar în jos. Dacă noi nu suntem capabili să găsim o soluție, va trebui să vină alții să ne spună care e soluția”, a avertizat el.
Apoi a venit propoziția care a rezumat tot restul discursului.
“Noi deja suntem acolo, de facto, prin dobânzile de Burundi pe care le plătim, de țară africană”, a spus economistul.
Nimeni nu s-a grăbit să conteste public afirmația.
Costul stabilității cursului valutar, adaugă el, nu mai este deloc gratuit. Banca Națională protejează leul, dar acea protecție are un preț uriaș, plătit din rezerve.
“Stabilitatea cursului nu mai este pe gratis. Noi finanțăm deficitele altor state, că asta cumpărăm cu rezervele Băncii Centrale, iar alții ne finanțează deficitul nostru cu 7%. E prețul pe care îl plătim pentru o protecție a stabilității”, a mai spus Mitroi.
Cifrele oficiale confirmă parțial tabloul descris de profesor. Statul român va plăti în 2026 aproximativ 60 de miliarde de lei doar pentru dobânzile la datoria publică, echivalentul a circa 3% din PIB, în timp ce deficitul bugetar este construit pe o țintă de 6,2% din PIB.
Suma reprezintă un record istoric pentru bugetul de stat și limitează direct capacitatea autorităților de a finanța programe noi.
Riscul nu s-a oprit la nivelul discursului. România se află în prezent pe ultima treaptă a ratingului recomandat investițiilor, la toate cele trei agenții mari: S&P, Fitch și Moody’s. O eventuală retrogradare sub acest nivel ar însemna trecerea oficială în categoria “junk”, considerată nerecomandată investițiilor sigure.
Mitroi însuși a estimat, în declarații ulterioare, că probabilitatea unei astfel de retrogradări se situează undeva între 35 și 45 la sută. Un nivel pe care el îl consideră “foarte ridicat în termeni financiari”.
Ce ar însemna practic acest scenariu? Analiștii de la CFA România au fost explicit: deprecierea leului, o recesiune mai pronunțată, șomaj mai mare și, foarte probabil, revenirea Fondului Monetar Internațional cu un program de finanțare, pentru că altcineva ar trebui să acopere ce piețele nu mai vor să finanțeze la costuri normale.
Profesorul de la ASE a mers mai departe și a folosit o formulă pe care alți economiști au reluat-o de atunci: “recesiune rece”, prelungită și probabil adâncă. Nu un șoc vizibil de la o zi la alta, ci o eroziune lentă a veniturilor și a încrederii, greu de observat până când ajunge la fiecare factură.
“Situația României este atât de bramburită, dar nu peste noapte, ci în ultimii ani de zile. Trebuie să ne ajustăm nivelul de trai substanțial în jos și prin depreciere, și prin devalorizare”, a conchis Mitroi.
Rămâne de văzut cine va plăti mai întâi acea ajustare. Statul, prin dobânzi tot mai mari. Sau românii, prin prețuri și rate care nu mai lasă loc de calcul greșit.