Adriana Bahmuțeanu, mărturisire emoționantă despre anul dificil prin care trece. Problemele de sănătate și lupta pentru copii au dus-o la epuizare: „Surmenaj, burnout, depresie funcțională”
Adriana Bahmuțeanu a ales să se deschidă în fața publicului și a postat pe rețelele sociale un mesaj sincer, în care a vorbit despre provocările din ultima perioadă și despre impactul lor asupra stării sale de sănătate. Vedeta recunoaște că 2025 a fost unul dintre cei mai grei ani din viața ei, marcat de pierderi, lupte juridice și multă presiune emoțională.
După dispariția mamei și după numeroase eforturi pentru a-și vedea copiii, Adriana a ajuns în punctul în care organismul a început să-i transmită semne clare de oboseală extremă. Deși s-a străduit întotdeauna să fie puternică și să își păstreze optimismul, vedeta admite că acum resimte din plin efectele unui an plin de stres și durere.
În mesajul public, Adriana a rememorat momentele în care spera să formeze o familie unită, însă realitatea a contrazis așteptările:
„Cât de fericiți eram aici… Nimeni nu s-ar fi gândit că planurile noastre de a deveni o familie se vor risipi. S-a împlinit un an de când stau la ușa Justiției pentru a-mi cere dreptatea și pentru a-mi vedea copiii. A fost un an greu… mama s-a stins de supărare, iar eu am ajuns la surmenaj, burnout, depresie funcțională. Oricât de puternică sunt, uneori emoțiile mă copleșesc.”
Chiar și așa, Adriana spune că nu a rămas singură în această perioadă dificilă. Soțul ei, George, i-a fost alături necondiționat, la fel și sora ei, prietenele apropiate și echipa de avocate care o sprijină în demersurile legale.
De ce alege Adriana Bahmuțeanu să blureze fețele copiilor în fotografii
Un alt subiect abordat de vedetă în mesajul său este motivul pentru care evită să le arate chipul copiilor în pozele publice. Ea explică faptul că tot mai multe reguli și reglementări privind protecția minorilor în mediul online o determină să fie extrem de prudentă.
„Dacă vă întrebați de ce am blurat ochii copiilor, răspunsul este simplu: copiii trebuie protejați. Libertatea de exprimare pe rețelele sociale poate fi interpretată greșit, iar un părinte care nu are acces liber la copii poate avea interdicții inclusiv legate de fotografii sau videoclipuri. Dintr-o eroare poți rămâne fără conturi sau fără posibilitatea de a posta. Sunt situații în care părinți cu drepturi depline nu au voie să vorbească public despre copiii lor.”
Vedeta recunoaște că trăim într-o perioadă în care mediul online are reguli stricte, iar expunerea excesivă a minorilor poate avea consecințe nedorite. În ciuda tuturor acestor dificultăți, spune că dragostea pentru copiii ei rămâne neschimbată:
„Dragostea nu ți-o ia nimeni. Nimeni, niciodată.”
Mesajul Adrianei Bahmuțeanu a generat numeroase reacții de sprijin din partea fanilor, care au încurajat-o să rămână puternică și să continue lupta pentru liniștea ei și a copiilor.