Autoritățile din Abu Dhabi au anunțat că echipele de intervenție au acționat duminică după izbucnirea unui incendiu la un generator electric aflat în exteriorul perimetrului interior al centralei nucleare Barakah, din regiunea Al Dhafra, Emiratele Arabe Unite. Potrivit informațiilor oficiale, incidentul ar fi fost provocat de un atac cu dronă.
Reprezentanții autorităților au precizat că nu au fost înregistrate victime și că siguranța radiologică nu a fost afectată. Autoritatea Federală pentru Reglementare Nucleară a confirmat, la rândul său, că sistemele esențiale ale centralei funcționează normal și că nu există indicii privind un risc nuclear.
„Incendiul nu a afectat siguranța centralei sau funcționarea sistemelor sale esențiale, iar toate unitățile operează în parametri normali”, a transmis Abu Dhabi Media Office.
Oficialii au cerut populației să urmărească doar informațiile comunicate prin canale oficiale și să evite răspândirea zvonurilor sau a datelor neverificate, mai ales în contextul sensibil al unui incident produs în apropierea unei instalații nucleare.
În comunicatul transmis de Oficiul Media din Abu Dhabi nu a fost menționat niciun stat sau grup responsabil pentru atacul cu dronă.
Incidentul are loc într-un moment tensionat în regiune. Reuters amintește că Emiratele Arabe Unite au fost vizate recent de mai multe atacuri cu rachete și drone, pe fondul escaladării tensiunilor dintre Iran, Statele Unite și Israel.
Autoritățile din Abu Dhabi au susținut anterior că unele dintre aceste incidente ar fi avut legătură cu Iranul și ar fi vizat infrastructuri energetice și maritime. De această dată însă, oficialii nu au indicat public o sursă a atacului și au insistat că centrala Barakah funcționează în continuare în condiții de siguranță.