Sărbătoare cu semnificație aparte în calendarul ortodox pe 7 iulie 2025
Pe 7 iulie 2025, creștinii ortodocși marchează o zi importantă, trecută cu cruce neagră în calendar: pomenirea Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, o mărturisitoare a credinței creștine, care a dăruit lumii o pildă vie de curaj, feciorie și dragoste neclintită pentru Hristos.
Cine a fost Sfânta Mare Muceniță Chiriachi
Sfânta Chiriachi s-a născut în anul 282 într-o familie credincioasă și înstărită. Încă din tinerețe a ales să-și dedice viața Domnului, păstrându-și fecioria și refuzând o căsătorie aranjată cu fiul unui magistrat local. Mânia acestuia a fost mare, așa că a căutat răzbunare, denunțând întreaga familie ca fiind creștină într-o perioadă în care persecuțiile împotriva creștinilor erau cumplite, sub domnia împăratului Dioclețian.
Părinții sfintei, Dositei și Eusebia, au fost arestați și torturați, fiind trimiși în exil, iar Chiriachi a fost dusă înaintea lui Maximian, co-regentul lui Dioclețian, la Nicomidia. Acolo a refuzat cu tărie să renunțe la Hristos, suportând chinuri grele și torturi neînchipuite. Rănile i-au fost însă vindecate de un înger trimis de Dumnezeu, iar această minune a întărit credința multora care au primit botezul.
După alte suferințe și minuni, Sfânta Mare Muceniță Chiriachi a primit cununa muceniciei prin sabie, fiind decapitată în afara cetății, la 7 iulie 303.
Rugăciune către Sfânta Mare Muceniță Chiriachi
Tradiția spune că în această zi este bine să rostești o rugăciune în cinstea Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, pentru a cere ocrotire, pace în familie și binecuvântare asupra căsătoriilor tinerilor. Cuvintele ei sunt izvor de tămăduire sufletească și trupească, aducând împăcare, iertare și liniște.
Fragment din Acatist:
„O, prea sfântă și întru tot lăudată mare muceniță Chiriachi, care pentru Hristos ai pătimit, ca pildă să ne fii de adevărată credință și răbdare, primește acum această smerită rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță cugetul tău către Domnul și roagă-L să reverse iertare de păcate și milă asupra noastră, să aducă înțelegere soților, căsătorie binecuvântată tinerilor, dragoste de copii părinților și ascultare copiilor față de părinți…”
Binecuvântare pentru familii și căsătorii
Se crede cu tărie că rugăciunea rostită pe 7 iulie, cu inima curată și cu credință, aduce înțelepciune, pace și dragoste în căminele creștine. Pentru tinerii aflați la început de drum împreună, mijlocirea Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi înseamnă protecție divină și întărirea legământului conjugal.
Calendar ortodox 7 iulie 2025
- Sărbătoare: Pomenirea Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi
- Semnificație: O pildă de curaj, puritate și statornicie în credință
- Ce e bine să faci: Să rostești rugăciuni, să îți cureți gândurile, să ceri pace în familie și binecuvântare pentru viitor.
Fie ca puterea credinței acestei sfinte mucenițe să ne fie pavăză tuturor!