Carmen Harra a oferit noi previziuni despre anul 2026 și despre felul neașteptat în care se încheie 2025, vorbind despre o etapă de tranziție majoră pentru omenire. Celebra clarvăzătoare susține că intrăm într-o perioadă cu mari transformări, atât la nivel personal, cât și global, iar anul 2026 ar marca începutul unui nou ciclu energetic.
Carmen Harra, predicții despre 2026: „Se deschid porți uriașe. Lăsăm în urmă un ciclu dureros.”
Invitată în cadrul emisiunii „Online Story by Cornelia Ionescu”, Carmen Harra a explicat că 2025 a fost, numerologic și energetic, un an al tensiunilor extreme. Tot ce s-a acumulat în ultimii 5–10 ani – conflicte, dezechilibre, războaie, probleme economice sau emoționale – a „explodat” în 2025, un an care, potrivit ei, trebuia să închidă un ciclu karmic.
„2025 a fost un an furtunos și foarte războinic, pentru că era obligat să finalizeze niște situații create în ultimii ani. Tot ce am acumulat, tot ce am ignorat sau am împins în față s-a reflectat în 2025 în extreme”, a explicat clarvăzătoarea.
2026, un an 1: începutul unui nou drum
Carmen Harra subliniază că 2026 este un „an 1” în numerologie, ceea ce înseamnă debutul unui nou ciclu de nouă ani. Cu alte cuvinte, o resetare generală.
„În anul 1 se deschid porțile. Avem oportunități extraordinare să rezolvăm probleme importante. Este anul progresului, al renașterii, al iluminării. Lăsăm balastul în urmă. Este ca atunci când te speli pe mâini de o poveste și nu te mai întorci la ea”, a spus ea.
Clarvăzătoarea consideră că 2026 poate aduce o schimbare de direcție pentru oameni și țări, un moment de regenerare, cu șanse mari de evoluție spirituală, economică și socială.
„Vor exista dezastre, dar au și ele un rost”
Deși vorbește despre un an al noilor începuturi, Carmen Harra avertizează că 2026 nu va fi complet lipsit de provocări. Ea spune că anumite dezastre naturale ar putea apărea în locuri unde nu au mai existat astfel de fenomene.
„2026 este marcat de dezastre. Le vom vedea în America, în România, în Europa, chiar și în părți ale lumii unde nu a existat niciodată un asemenea pericol. Însă și dezastrele au rolul lor, pentru că nimic nu se întâmplă întâmplător. Totul are o semnificație”, a explicat Harra.
Ea afirmă că oamenii trebuie să înțeleagă mesajul din spatele acestor evenimente și să privească transformările nu doar ca tragedii, ci ca parte a unei reconstrucții mai mari.
Revoluție pe toate planurile
Potrivit clarvăzătoarei, 2026 va fi un an al reorganizărilor majore:
„Anul 2026 aduce revoluționări la toate nivelurile: social, economic, politic. Este un an care schimbă paradigma. Ne împinge înainte.”
În același timp, spune ea, oamenii vor simți nevoia de stabilitate și reconectare cu valorile fundamentale, după tensiunile care au marcat 2025.